1902. Primul fluier la un joc de fotbal

Într-o zi toridă de vară, pe 1 iunie 1902, pe Stadionul Rhedey, în prezent Tineretului, arbitrul Jelenik Geza fluiera începutul primului joc de fotbal cu public disputat la Oradea. Până atunci, fotbalul se practica la nivel de amatori, însă din acel moment oraşul de pe Crişul Repede a început să vibreze pentru acest sport.

Istoricul Corneliu Crăciun scrie în cartea "Viaţa cotidiană în Oradea interbelică" despre felul în care, odinioară, competiţiile sportive atrăgeau o mulţime de spectatori. Meciurile de fotbal erau şi pe-atunci cele mai îndrăgite.

La începutul secolului XX, Oradea avea echipe cotate la nivel naţional, cea mai importantă fiind Clubul Atletic Oradea (CAO), înfiinţată în 1910. Un eveniment important pentru microbişti a avut loc în 1931, când la Oradea s-a desfăşurat meciul România - Cehoslovacia, câştigat de români.

În 1935, o altă partidă internaţional, între CAO - Hakoah Viena, a adunat 2.500 spectatori, întrecerea fiind câştigată de gazde. Cea mai bună echipă a oraşului a fost campioană în două ţări: în 1944 în Ungaria, iar în 1956 în România. În 1972, CAO şi-a schimbat numele în FC Bihor.

03 fc bihor.jpg2011. FC Bihor, aproape de visul primei ligi

FC Bihor provoacă pasiuni şi astăzi. După opt ani în eşalonul secund, Bihorul a cumulat punctele necesare pentru a promova în prima ligă. Victoria din ultima etapă a ediţiei 2010-2011 a determinat sute de fani să iasă în stradă, să se adune în faţa Primăriei şi să-şi aştepte echipa îmbrăcaţi în culorile clubului, roşu şi albastru.

După o perioadă îndelungată, balconul Primăriei a fost deschis, iar jucătorii au fost aclamaţi în timp ce strigau "Forţa Oradea!", a încurajare.

Bucuria a fost însă de scurtă durată, deoarece după două zile Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal anunţa că echipa orădeană rămâne în B, deoarece nu şi-a primit licenţa, din cauza datoriilor clubului.

Conducerea FC Bihor a contestat decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, însă cel mai probabil decizia va veni după începerea ediţiei de campionat 2011-2012. Chiar dacă va mai rămâne cel puţin un an în liga secundă, lăudabil e totuşi că fotbaliştii şi-au apropiat fanii şi că, la fel ca pe vremuri, sportul i-a unit pe toţi...