1938. Un bulevard pentru Criş
Pe 18 martie 1938, Noua Gazetă de Vest anunţa cu fast că în Oradea, pe malul Crişului, se va deschide un nou bulevard. La propunerea primarului Constantin Constantinescu, Consiliul Municipal aprobase un proiect mai vechi pentru construirea unui bulevard pe malul stâng al Crişului Repede, în zona centrală.
Noua arteră pornea de la colţul Primăriei, adică din strada Tache Ionescu (azi Tudor Vladimirescu), până la "podul mare de fier", azi Podul Decebal, rezultatul fiind, de fapt, strada Principatelor Unite de azi. Articolul arată că pentru asfaltarea "bulevardului" Consiliul a alocat "o sumă însemnată", iar lucrările presupuneau şi exproprierea mai multor orădeni care aveau case şi terenuri pe malul Crişului.
De asemenea, consilierii au decis să ceară Serviciului Tehnic din Primărie un plan pentru amenajarea malului drept, vizavi de noul "bulevard". "Se va ridica un dig puternic la marginea căruia se proiectează o cărare cu pietriş, care ar fi locul de plimbare al publicului, la marginea apei", arătau jurnaliştii. Decizia a fost considerată drept un mare efort "pentru introducerea unei ere cu adevărat noi şi productive în viaţa municipiului nostru".
2014. "Bulevarde" pentru pietoni
Istoria edilitară a Oradiei din ultimul secol ne arată că malurile Crişului Repede au reprezentat frecvent o preocupare pentru conducătorii oraşului. Lucru firesc, de altfel, dat fiind că oraşul s-a ridicat de-a lungul râului.
În prezent, Oradea are străzi înşiruite paralel pe cursul râului, iar în plus, în ultimii trei ani, au fost amenajate şi malurile Crişului, acestea devenind ideale pentru o promenadă. Împreună cu Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Primăria a curăţat aceste zone de bălării şi le-a transformat în zone pentru petrecerea timpului liber.
Singurul tronson neamenajat este taman în centrul urbei, mai precis pe malul stâng, în zona Piaţa Independenţei. Şantierul de aici a început din 2012, dar lucrările sunt încă într-o fază incipientă, deoarece Ministerul Mediului, care ar trebui să finanţeze lucrările, n-a alocat încă niciun ban în acest scop.
Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, bihoreanca Lucia Varga, a garantat că în acest an Oradea va primi finanţarea necesară. Când şi aceste lucrări vor fi finalizate, orădenii se vor putea plimba pe jos ori pe bicicletă de-a lungul Crişului din cartierul Dragoş Vodă până la Podul Densuşianu.