1937. Solidaritate pentru ridicarea aeroportului
Aeroportul din Oradea s-a înfiinţat în 1932, iar după cinci ani încă nu avea nicio cursă fixă, ci doar zboruri ocazionale. Sub titlul "Pentru ridicarea aeroportului din Oradea", Noua Gazetă de Vest relata pe 3 septembrie 1937 o întâlnire a subprefectului Augustin Chirilă cu comandantul aeroportului, secretarul Chesturei Poliţiei, preşedintele Halei de Comerţ şi secretarul general al oraşului.
Tema discuţiei: instituirea unei cotizaţii anuale a comercianţilor şi industriaşilor orădeni, care să constituie fondul necesar pentru finalizarea lucrărilor necesare ca aeroportul să poată găzdui curse permanente.
Şeful Halei de Comerţ, Ştefan Farkas, a arătat că "fără a fi constrânşi, comercianţii îşi înţeleg datoria lor faţă de acest oraş" şi toţi vor contribui.
După ce subprefectul şi-a transmis mulţumirile faţă de înreprinzători, comisia a decis ca taxa să fie percepută în funcţie de impozitul anual al fiecăruia. Astfel, comercianţii care aveau un impozit de până la 50.000 lei urmau să plătească 1% din sumă, cei cu impozite între 50.000 şi 100.000 lei - 2%, respectiv 3% cei cu impozite peste 100.000 lei.
Comisia a acceptat singura doleanţă a întreprinzătorilor: banii să poată fi plătiţi şi în rate.
2014. În sfârşit se modernizează
Planurile oficialilor din 1937 au fost întrerupte de izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial, aşa că Aeroportul a ajuns să fie finalizat şi să aibă o pistă betonată abia în 1967. Atunci a decolat de la Oradea prima cursă comercială Tarom, către Bucureşti.
Aceasta a rămas şi în prezent singura cursă permanentă! Ani de zile, autorităţile locale au tot dezbătut modul în care ar trebui să modernizeze aeroportul, însă lucrările au demarat greoi.
Abia în 2011 au fost renovate din temelii aerogara şi terminalul de călători, în timp ce modernizarea pistei, necesară pentru ca la Oradea să poată ateriza aeronave de mari dimensiuni, a început săptămâna trecută.
Acestea presupun înlocuirea actualei piste, de 1.800 metri lungime şi 30 metri lăţime, cu una lungă de 2.100 metri şi lată de 45 metri, construirea unei platforme de 33.000 mp, aptă să primească şase aeronave, inclusiv de mari dimensiuni, o instalaţie de balizaj şi o uzină electrică.
Proiectul este realizat cu fonduri europene, iar lucrările trebuie să se încheie până la 31 octombrie 2015. Comisia Europeană a aprobat ca Aeroportul Oradea să găzduiască 10 curse internaţionale. Destinaţiile vor fi stabilite anul viitor.