1898. Palatul judecătorilor

Pe 22 ianuarie 1868, descendenţii contelui Johann Maria Philipp Frimont, cel care a ridicat biserica, şcoala şi alte clădiri din satul Palota, au vândut Comitatului Bihor palatul Frimont din fosta Piaţă Szechenyi, azi Parcul Traian, din Oradea.

Palatul avea şi o grădină ca un mic parc dendrologic, pentru întreaga proprietate Comitatul plătind 50.000 florini. Planul autorităţilor era să construiască aici un tribunal, motiv pentru care palatul a şi fost rapid demolat.

Totuşi, noua construcţie a fost începută abia după mai bine de trei decenii, aşa că locul a fost folosit, când era nevoie, pentru amenajarea unui eşafod pentru execuţiile publice prin spânzurare.

În 1891, Imperiul Austro-Ungar a descentralizat sistemul de apel în procedura penală, aşa că la Oradea s-a creat o Curte Regală de Apel. Aceasta avea nevoie de un sediu pe măsură, drept urmare în 1895 a început, în sfârşit, construcţia palatului de justiţie.

Proiectat de inginerul Kiss Istvan şi executat de Guttman Jozsef şi Rendes Vilmos, imobilul a fost inaugurat pe 13 august 1898. Până la instaurarea regimului comunist, clădirea şi-a păstrat neîntrerupt funcţiunea de palat al justiţiei.

2015. Strălucirea de odinioară

Între 1951 şi 1959, în Palatul Justiţiei a funcţionat sediul regionalei Crişana a Partidului Comunist, iar din 1960 până în 1989 sediul Comitetului Judeţean Bihor al PCR.

În primul deceniu post-comunist, clădirea a găzduit Prefectura judeţului, dar în decembrie 1998 a trecut în administrarea Ministerului Justiţiei, aşa că aici s-au mutat Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.

În timp, clădirea cu două etaje şi bogată în decoraţii arhitecturale s-a degradat semnificativ, aşa că în ianuarie 2013 Ministerul Justiţiei a comandat reabilitarea ei. Astăzi, şantierul se apropie de final, plasele de pe faţade fiind deja dezvelite.

Locul utilajelor a fost luat de pensule şi vopsele, restauratorii lucrând la ornamente, la statui şi la cele patru picturi murale în ulei descoperite în sala festivă, una reprezentând un arhanghel cu stema Oradiei, alta doi îngeri care încadrează stema Comitatului Bihorului, o a treia întruchipând Zeiţa Justiţiei, iar a patra un învăţat.

Lucrările au ca termen de finalizare luna ianuarie 2016, când aici vor reveni cele trei instanţe: Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.