1900. Palat ridicat în timp record

Una dintre cele mai disputate clădiri din Oradea este cea a fostului Palat al Finanţelor, construită la sfârşitul secolului XIX la intersecţia străzilor Republicii şi Magheru de azi. De 15 ani, clădirea cunoscută orădenilor drept Policlinica Mare este revendicată de Episcopia Romano-Catolică, în numele Ordinului Călugărilor Mizericordieni, care ar fi ridicat-o.

Potrivit cererii de revendicare, neavând din ce bani să susţină spitalul propriu pe care Ordinul îl avea în centrul Oradiei, călugării au decis o investiţie majoră: ridicarea chiar în vecinătatea spitalului a unei aşa-numite case de chirie, adică a unei clădiri pe care s-o dea ulterior în chirie. Clientul? Administraţia Finanţelor, care avea nevoie de un palat pe măsura importanţei sale în Oradea.

Palatul a fost ridicat, după planurile arhitectului Rimanóczy Kálmán junior, în timp record: din februarie 1899 până în aprilie 1900. Construită în stil eclectic, clădirea are pe faţadă numeroase ornamente, dar în interior arhitectul a preferat să se concentreze pe utilitate. Reprezentanţii călugărilor susţin că palatul ar fi fost construit cu bani împrumutaţi de la trei mănăstiri din Slovacia.

2015. Revendicat, retrocedat, rejudecat

În 2012, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a decis că fostul palat al Administraţiei Financiare din Oradea trebuie să revină Ordinului Mizericordienilor, decizie atacată în instanţă de proprietarul clădirii, Consiliul Judeţean Bihor. CJ susţine că palatul n-a fost naţionalizat, ci a intrat în proprietatea statului român în 1920, ca efect al Tratatului de la Trianon, aşa că n-are cum fi revendicat.

Curtea de Apel Oradea a decis să păstreze sentinţa, drept urmare avocaţii CJ s-au adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând şi alte argumente, cum ar fi că Ordinul n-are nicio dovadă că ar fi plătit vreodată impozite pentru clădire, nici statului maghiar, nici celui român, dar şi că retrocedarea s-a făcut în baza unei confuzii între palat şi fostul spital al mizericordienilor, deja retrocedat.

Magistraţii ÎCCJ au dispus reluarea procesului, care va începe toamna aceasta la Curtea de Apel Piteşti. Până când judecătorii vor stabili adevărul, clădirea riscă să se distrugă de tot. Abandonat, palatul este în stare avansată de degradare, aşa că săptămâna trecută Consiliul Judeţean a decis demararea lucrărilor de conservare.