1936. Reguli pentru "instalaţiunile de vitrine"
În Monitorul Comunal al Oradiei din 15 noiembrie 1936 a fost publicat un regulament al firmelor şi reclamelor luminoase, definite ca "instalaţiuni de tot felul de vitrine, filme sau anunţuri mişcătoare".
Reclamele puteau fi amplasate la o înălţime de minim 3 metri de la nivelul trotuarului, excepţie făcând cele care erau paralele cu faţada şi care puteau fi puse de la 2,5 m. "Dacă aceste firme sunt închise în dulapuri speciale, protejate cu geamuri sau aşezate în vitrine, pot fi aşezate la orice înălţime, însă cel puţin 0,5 mtr. dela nivelul trotoarului", se arată în regulament.
Reclamele perpendiculare pe faţadă trebuiau să fie aşezate la minim un metru distanţă de faţada vecină. Lungimea reclamelor perpendiculare se calcula precis, printr-o formulă ce ţinea cont de lăţimea reclamei şi a trotuarului, dar şi de înălţimea la care se amplasa. Dacă strada era necirculată de tramvai, iar reclama era pusă la cel puţin 10 metri înălţime, "lărgimea" ei putea fi de 1,5 ori lărgimea trotuarului.
Acelaşi regulament preciza, însă, că pentru reclamele care stau pe faţade mai puţin de 30 de zile se pot face abateri de la reguli, "însă numai cu examinarea prealabilă a situaţiei".
2013. Reclame doar pe clădirile renovate
Reclamele oraşului au astăzi reguli şi mai stricte, îndeosebi în centrul istoric al Oradiei. Firmele perpendiculare pe clădiri pot ieşi în consolă maxim 70 de centimetri, trebuie să aibă feronerie în stil art nouveau şi să nu depăşească suprafaţa de un metru pătrat.
Cele puse în planul faţadei trebuie să aibă literele amplasate independent, adică fără un suport comun, iar designul lor nu poate contrasta cu elementele stilistice din arhitectura clădirii. În plus, din acest an clădirile cu faţade părăginite nu mai pot fi decorate cu reclame, măsură luată de municipalitate tocmai pentru a stimula reabilitarea faţadelor.
În ceea ce priveşte aspectul exterior al clădirilor, regulamentul de publicitate interzice, sub sancţiunea unei amenzi între 200 şi 2.500 lei, inscripţionările din material colant sau grafică pictată care acoperă vitrinele, zidurile, balcoanele sau porţile. Acestea se pot monta doar în interiorul spaţiilor comerciale şi doar pe sisteme de afişare de tip panou.
În plus, pe Corso şi în pieţele Ferdinand şi Unirii sunt interzise reclamele mobile. Panourile publicitare pot fi puse pe domeniul public sau privat al Oradiei doar în urma unor licitaţii. Aceste panouri trebuie să respecte dimensiunile impuse de Primărie.