1924. Regele Ferdinand, în centrul Oradiei
Generalul Traian Moşoiu, cel care a condus intrarea Armatei Române în Oradea după Marea Unire şi o vreme a fost chiar primar, s-a preocupat de oraş militând pentru sistematizarea Pieţei Unirii. Moşoiu a propus şi susţinut în faţa Consiliului Orăşenesc amplasarea a două statui în centrul urbei: a Reginei Maria în faţa Teatrului, respectiv a Regelui Ferdinand în Piaţa Unirii. Prima a fost terminată în 1920, a doua fiind dezvelită la 21 noiembrie 1924, ambele realizate din bronz.
Înainte, în actuala Piaţă a Unirii trona statuia regelui maghiar Ladislau cel Sfânt, pe care Consiliul Orăşenesc a decis, în şedinţa din 26 iunie 1923, să o predea Episcopiei Romano-Catolice, care urma s-o aşeze în curtea reşedinţei episcopale.
Sculptorul orădean Mihai Kara a realizat statuia Regelui Ferdinand, la a cărei dezvelire, după cum se vede într-o fotografie de epocă, a fost prezentă foarte multă lume.
În septembrie 1940, înainte de intrarea trupelor maghiare în Oradea, când se evacuau bunurile de valoare materială, statuia a fost trimisă la Beiuş, devenită noua reşedinţă a judeţului. Ulterior, ungurii au pus în Piaţa Unirii o statuie ecvestră a amiralului Horthy, demolată în perioada comunistă şi înlocuită cu două tunuri, astfel încât o vreme orădenii au denumit zona "parcul cu tunuri".
2011. Monument controversat
În 1994, tunurile au fost şi ele scoase din Piaţa Unirii, iar în locul lor a apărut cunoscuta statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul.
Realizat de sculptorii Alexandru Gheorghiţă şi Georgeta Caragiu, monumentul e turnat din 8,5 tone de bronz. Banii necesari au fost strânşi de Asociaţia Culturală Mihai Viteazul din Oradea, din contribuţiile militarilor şi personalului civil din 13 unităţi militare.
Totuşi, imediat după amplasare, unii specialişti au susţinut că statuia ar trebui dată jos, pentru că e incorect realizată. Prima problemă e că toate cele patru picioare ale calului sunt sprijinite pe sol, iar regulile heraldicii (ştiinţa care stabileşte principiile teoretice şi în privinţa statuilor istorice) spun că dacă personajul a fost ucis mişeleşte, calul voievodului trebuia reprodus cu un picior în aer.
O altă problemă e că, din analiza proporţiilor, musculaturii şi cozii tăiate drept, calul este un pur-sânge englez, rasă care pur şi simplu nu exista pe vremea lui Mihai Viteazu în această parte a Europei. Totodată, specialiştii susţin că statuia trebuia amplasată cu faţa spre graniţă, pentru a simboliza apărarea ţării, nu cum e acum, cu spatele către Ungaria.