"Duplicat" este şi clădirea Teatrului Regina Maria, care seamănă izbitor de mult cu Teatrul Hessian de Stat din Wiesbaden, Germania. Dovadă că acum un secol la Oradea a contat mult moda europeană...
Sursă milaneză
În primăvara anului 1907, arhitecţii budapestani Komor Marcell şi Jakob Dezső dădeau startul construirii palatului ce avea să devină cel mai reprezentativ edificiu secession din oraş: Vulturul Negru. Proiectul n-a fost însă în totalitate original, ci inspirat dintr-un pasaj italian. Mai precis, Galeria Vittorio Emanuele II din Milano, care poartă numele primului rege al Italiei, Victor Emanuel II de Savoia, cel care i-a pus şi piatra de temelie în 1865.
Pasajul milanez uneşte pieţele importante ale oraşului, Piazza del Duomo şi Piazza della Scala, şi nu întâmplător. Ideea construcţiei a apărut în 1859, imediat după unificarea Italiei, tocmai pentru a avea o clădire care să marcheze unirea. Primăria Milano a organizat o licitaţie internaţională la care s-au înscris 176 de arhitecţi şi pe care, surprinzător, a câştigat-o, un italian de 30 de ani, relativ necunoscut, Giuseppe Mengoni. Soarta lui a rămas pentru totdeauna legată de pasaj: la 30 decembrie 1877, în timpul unei inspecţii a cupolei, arhitectul a căzut accidental şi a murit pe loc!
Galeria luxului
Clădirea italiană este formată din două pasaje perpendiculare, unite ca într-o cruce şi care se intersectează într-o piaţetă octagonală, acoperită de o cupolă. Acoperişul este din sticlă montată pe schelet metalic, iar pe pardoseala galeriei este turnat mozaic. Komor şi Jakab nu au copiat integral proiectul galeriei italiene, ci l-au adaptat, la o scară mult mai mică. Palatul orădean are trei aripi, nu patru, şi sunt mai mici: galeriile italiene au între 105 şi 196 de metri, cele orădene doar câteva zeci de metri.
Vittorio Emanuele II a fost întotdeauna o galerie luxoasă, aşa că şi azi aici îşi găsesc loc doar mărci de top, precum Gucci, Louis Vuitton ori Giorgio Armani. La momentul inaugurării, atât Komor cât şi Jakab au încercat să imprime acelaşi ton pasajului orădean, aşa că magazinele din Pasaj erau cele mai rafinate din oraş. Interesant este că inclusiv simbolul palatului orădean, vulturul, este de inspiraţie milaneză: pasajul Vittorio Emanuelle II are opt statui (foto) ce reprezintă vulturi. Ce-i drept, nu sunt negri...
Teatre surori
O altă clădire ridicată în Oradea pe model vest-european este cea a Teatrului Regina Maria. Construit între iulie 1899 - octombrie 1900 sub coordonarea arhitectului Rimanóczy Kálmán jr., dar după un proiect al firmei vieneze de arhitectură Fellner şi Helmer, teatrul orădean seamănă izbitor cu Teatrul de Stat din Wiesbaden, sud-vestul Germaniei (foto). "Clădirea Teatrului din Oradea este clar un import. Este lucrată chiar după tipicul teatrelor europene, pe care biroul Fellner şi Helmer l-a creat", explică criticul de artă Ramona Novicov.
Chiar dacă nu seamănă la fel de mult, şi alte teatre ridicate în Europa secolelor XIX şi XX aduc cu cel orădean. În schimb, Teatrul din Oradea şi cel din Wiesbaden, inaugurat în 1894, au o simetrie desăvârşită. Ambele au şase coloane frontale, care susţin un antablament triunghiular decorat cu sculpturi alegorice. Forma şi regimul de înălţime sunt aproape identice, însă teatrul orădean este ceva mai mic decât cel nemţesc. În rest, interiorul celui din Wiesbaden găzduieşte acelaşi tip de decoraţii: ornamente aurii ce se împletesc cu catifeaua roşiatică.
Modele de import
Novicov afirmă că şi alte clădiri vechi din Oradea pot aminti de cele din Europa. De pildă, broderia ce decorează Palatul Stern, ridicat de aceiaşi Komor şi Jakab, este de inspiraţie populară maghiară, specifică arhitectului budapestan Ődőn Lechner, iar casa Darvas LaRoche, construită de fraţii Vágó László şi József, are o soră mai mare în Budapesta: Vila Schiffer.
Aşadar, prin clădirile sale, Oradea a mutat pentru totdeauna în urbea de pe Crişul Repede un pic din cel puţin trei ţări occidentale. Şi, chiar dacă imobilele originale din străinătate sunt mai mari decât cele locale, în mod cert pentru numeroşi patrioţi locali nu sunt nici mai bune, nici mai frumoase...