Orădenii pasionați de istoria orașului lor și care vor să descopere Oradea și Bihorul, așa cum au fost imortalizate în cărțile poștale în ultimii aproape 150 de ani, sunt așteptați marți, la Biblioteca Universității din Oradea, unde Constantin Liviu Demeter, un istoric local, își va prezența colecția de cărți poștale.
„Este o foarte veche pasiune de-a mea, de care m-am îndrăgostit în clasa a X-a, în anul 2002, când am început să umblu pe la Ocsko, la talcioc după cărți poștale vechi cu Oradea. Atunci găseam foarte multe și foarte ieftine, iar astăzi găsesc tare puține și tare scumpe”, a mărturisit istoricul pentru BIHOREANUL.
Demeter obișnuiește să meargă și la târgurile de antichități din țară ori din străinătate, pentru același scop: găsirea de cărți poștale cu Oradea și Bihorul. De asemenea, urmărește cu atenție site-urile de antichități din toată lumea. „Deja doamnele de la Poștă mă cunosc, știu că eu sunt cel care adun cărți poștale”, spune el.
Colecționarul Constantin Liviu Demeter, pe când avea 15 ani și începea să adune cărți poștale cu Oradea
Cea mai veche fotografie din colecție datează din jurul anilor 1880, la câteva zeci de ani de la apariția fotografiilor. Cea mai nouă fotografie din colecție datează din jurul anilor 2000, cam de când a „murit” fotografia analog.
Marți (25 aprilie), de la ora 16, la Biblioteca Universității, vor fi prezentate cronologic 100 de fotografii vechi cu Oradea, colecționate de Demeter de-a lungul a 22 de ani de consecvență pentru această pasiune. Evenimentul a fost denumit „Arta fotografilor orădeni”.
Orădeanul are o colecție impresionantă de cărți poștale: aproximativ 10.000, pe diverse tematici.