Dacă până acum turiştii străini ajungeau în Oradea doar în tranzit sau aduşi în plimbare de la hotelurile din staţiunile balneare vecine, oraşul de pe Crişul Repede a devenit în sine, din această vară, destinaţie de vacanţă. Pentru că aeroportul a fost reabilitat, o agenţie din Tel Aviv aduce săptămânal turişti, cu avioane mari, estimând că până la finalul verii aproape 2.000 de evrei vor pune piciorul pe pământ orădean.

Mulţi dintre cei care vin în vacanţă aici nu au mai fost niciodată în România şi sunt încântaţi să descopere cât de frumoasă este Oradea. De asemenea, turiştii evrei spun că oraşul este o destinaţie ieftină şi în care nu se plictisesc. În schimb, le reproşează orădenilor că nu cunosc suficient de bine limba engleză şi, astfel, nu-i pot îndruma cum s-ar cuveni.

Destinaţie: Oradea!

Din 6 iulie până pe 31 august, în fiecare miercuri, la Aeroportul Oradea este agitaţie. Singura cursă externă regulată, operată de compania Blue Air, aduce la orele prânzului circa 150 de turişti israelieni. Câteva zeci de minute mai târziu, acelaşi avion îi duce acasă pe turiştii care îşi încheie sejurul românesc.

Vacanţele sunt intermediate de agenţia Meshek Wings din Tel Aviv, al doilea cel mai mare oraş din Israel. Numărul total al turiştilor evrei care vor veni în această vară la Oradea nu se cunoaşte, întrucât nu toate pachetele au fost vândute. Agenţia are o capacitate maximă de 2.000 de locuri, dar e greu de crezut că le va comercializa pe toate. Fiecare sejur durează 7 zile, turiştii fiind cazaţi la hotelurile Ramada şi DoubleTree by Hilton, respectiv la President în Băile Felix.

Nu toţi turiştii care aleg Oradea ca destinaţie de vacanţă rămân cele 7 zile numai aici. Agenţia le oferă şi excursii la Budapesta sau chiar Viena, iar mulţi optează pentru ele. "Din numărul total al turiştilor, cei care vor sta numai în Bihor estimăm că va fi de 40%", spun cei de la Meshek Wings.

Ieftin şi distractiv

Pentru vacanţa petrecută la Oradea, fiecare turist plăteşte între 500 şi 700 euro, bani care îi asigură transportul şi cazarea în regim de demipensiune, acces la serviciile SPA ale hotelurilor, un tur ghidat în municipiu şi o excursie la Peştera Urşilor. "Mi s-a părut foarte ieftin", a spus Tomer (foto), un tânăr israelian, de 19 ani, care a fost în vacanţă în Oradea cu alţi trei prieteni, pentru prima oară. S-a întors miercurea trecută acasă, cu gândul că ar putea reveni.

Pe lângă vizitele în Oradea, Tomer a fost încântat de Peştera Urşilor, de ştrandurile din Felix, dar şi de Salina Turda, unde s-a dus într-o excursie de o zi. "Nu ne-am plictisit deloc. Am fost la aquapark în Felix, am călărit în pădure, ne-am plimbat prin Oradea", a povestit el. Mâncarea locală l-a interesat mai puţin, preferând pastele ori pizza. În schimb, spune că i-a fost greu să se descurce în oraş: "Chelnerii şi localnicii nu vorbesc bine engleza, aşa că a fost dificil să obţinem îndrumări".

Shopping toată ziua

Şi turiştii mai în vârstă s-au distrat. O doamnă trecută de 50 de ani a povestit, înainte de a se îmbarca spre casă, că s-ar fi dus în Lotus Center în fiecare zi! "Am făcut foarte multe cumpărături, nu se vede?", a spus femeia, arătând spre bagajele pe care le căra spre check-in. Preţurile din mall, ca întreaga excursie de altfel, i s-au părut foarte ieftine, aşa că nu este exclus să revină pentru o sesiune de cumpărături. "Totul este foarte ieftin, am făcut o bună afacere alegând acest pachet".

Aceeaşi părere a avut-o şi Amal Elias, o turistă din Acra, care a venit la Oradea cu soţul şi cu fiica adolescentă. "Am căutat o vacanţă relaxantă şi am venit pentru prima oară în România. Totul a fost ieftin şi ne-a plăcut. Un oraş mic şi cochet", a spus Amal. Mai puţin încântată a fost, însă, de oamenii întâlniţi aici: "Nu zâmbesc, sunt toţi foarte trişti. Şi când le-am vorbit în engleză a părut că i-am deranjat şi nu m-au înţeles. Sau nu au vrut să mă înţeleagă".

Oameni şi obiceiuri

Fără doar şi poate, faptul că Oradea a ajuns pe harta destinaţiilor de vacanţă este un beneficiu pentru oraş şi pentru industria hotelurilor şi restaurantelor locale. În acelaşi timp, însă, vizitatorii evrei sunt şi o bătaie de cap. Cu jumătate de gură, hotelierii recunosc că israelienii lasă mare dezordine în urmă. Cameristele povestesc cum mulţi dintre ei nu se obosesc să arunce mizeriile la gunoi, ci preferă să le lase pe lângă coşuri, şi murdăresc aşternuturile şi prosoapele cu pete care greu mai pot fi curăţate. Nu degeaba şi-au creat reputaţia că sunt printre cei mai neglijenţi şi comozi turişti din lume...

Bineînţeles, însă, niciunui patron sau angajat din hoteluri nu i-a trecut prin cap să riposteze faţă de neplăcutele gesturi, dimpotrivă, cu toţii s-au străduit să le ofere turiştilor o vacanţă cât mai plăcută. Doar-doar se vor întoarce şi la anul...