Prin programul de curăţenie generală de primăvară, intitulat „Primăvara ecologică a orădenilor", RER Ecologic Service va salubriza toate zonele din oraş şi va colecta şi transporta deşeurile orădenilor la halda Eco Bihor. Astfel, orădenii se vor putea scăpa de deşeurile din case şi curţi fără să plătească în plus.

Colectarea deşeurilor rezultate din gospodării în urma curăţeniei de primăvară se va face pe străzi de-a lungul lunii martie. Pentru aceasta, municipiul a fost împărţit în şapte zone. În prima jumătate a lunii martie punctele de depozitare vor fi amplasate în: zona 1 delimitată de malul drept al Crişului Repede dintre podurile Densuşianu şi Decebal şi cartierul Podgoria, zona 2 cuprinsă între malul drept al Crişului Repede dintre podurile Decebal şi Unirii şi Bulevardul Decebal şi zona 3 aflată între malul drept al Crişului Repede pe tronsonul dintre podul Unirii şi strada Făcliei şi strada Izvorului.

În cea de-a doua parte a lunii martie vor fi curăţate: zona 4 cuprinsă între malul stâng al Crişului Repede pe porţiunea dintre podurile Densuşianu şi Decebal şi Calea Aradului, zona 5 dintre malul stâng al Crişului Repede dintre podurile Decebal şi Unirii şi bulevardul Decebal, zona 6 delimitată de malul stâng al Crişului Repede între podurile Unirii şi Dacia şi piaţa Unirii, respectiv zona 7 cuprinsă între malul stâng al Crişului Repede dintre podul Dacia şi strada Navigatorilor şi piaţa Independenţei.

Conform unui comunicat al Primăriei, în cadrul acţiunii „se colectează numai obiecte de uz casnic, gospodăresc şi deşeuri vegetale rezultate din curăţirea arborilor şi a spaţiilor verzi din jurul imobilelor. Nu se colectează moloz şi deşeuri din curăţenia pivniţelor şi podurilor".

Municipalitatea le cere orădenilor să depună obiectele şi deşeurile pe amplasamentele stabilite pentru fiecare zonă, cât mai aproape de bordura carosabilului, fără a împiedica circulaţia, cel târziu cu o zi înainte de ziua programată pentru colectare.

Cetăţenii sunt avertizaţi că, după încheierea campaniei, depozitarea rezidurilor pe domeniul public este strict interzisă şi se sancţionează cu amendă.

Lucrările care aparţin de salubritatea stradală vor fi executate de RER Ecologic Service, iar în baza contractului cu Penitenciarul Oradea, lucrările de igienizare şi tăiere a vegetaţiei de pe malurile cursurilor de apă, dar şi pe alte terenuri de pe domeniul public, vor fi făcute de către deţinuţi.

În curăţenia de primăvară sunt incluse şi lucrări de întreţinere a parcurilor, plantarea a 200 de frasini, paltini şi stejari pe malul Crişului Repede şi pe strada Ogorului, dar şi montarea unor coşuri stradale şi spălarea parapeţilor, stâlpişorilor şi semnelor de circulaţie.