Primăria Oradea schimbă strategia de deszăpezire pentru iarna 2026-2027, introducând o nouă categorie de intervenție, denumită „urgența 0”, pentru podurile și intersecțiile unde poleiul se formează chiar și atunci când restul străzilor sunt uscate.

Măsura a fost anunțată vineri, în urma verificării pregătirilor făcute de operatorul RER Vest pentru sezonul rece. Firma are pregătite 34 de utilaje și peste 600 de tone de sare.

Intervenții înainte să apară accidentele

Viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon, directorul tehnic al Primăriei, Sebastian Marchiș, și directorul RER Vest, Palhegyi Zoltan, au prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, modul în care orașul se pregătește pentru deszăpezire.


Inspecția de iarnă a operatorului de salubritate RER Vest s-a desfășurat vineri, la depozitul de pe strada Moreni

Principala noutate este introducerea unei categorii suplimentare de intervenție, „urgența 0”, care cuprinde 81 de poduri, intersecții și alte puncte vulnerabile la formarea poleiului.

Decizia a fost luată după ce, în iarna trecută, autoritățile au constatat că în anumite zone ale orașului carosabilul devenea alunecos chiar și în lipsa ninsorilor.

„Anul trecut, chiar dacă nu au fost precipitații, din cauza diferențelor de temperatură, în special înspre dimineață, se forma polei pe viaducte și poduri. Ca să prevenim aceste situații din timp, am introdus urgența 0”, a explicat viceprimarul Teofil Filimon (foto jos).

Unul dintre exemplele date de reprezentanții municipalității este Calea Bihorului, unde au fost semnalate incidente provocate de polei, deși porțiunile de drum din apropiere erau uscate.

Potrivit reprezentanților Primăriei, utilajele RER Vest vor ieși preventiv pe traseele încadrate în urgența 0 atunci când temperatura scade sub 0 grade Celsius și există condiții favorabile formării poleiului, fără să mai aștepte constatarea problemelor pe întreaga rețea stradală.

Dealurile, în prima linie

O altă modificare în strategia orașului privește străzile din zonele de deal ale Oradiei, care vor avea o prioritate mai mare la deszăpezire. Astfel, vechea categorie de urgență 1 a fost împărțită în două: urgența 1A, care include principalele bulevarde, căile de acces la instituțiile publice și căile mijloacelor de transport în comun, și urgența 1B, rezervată străzilor din zonele de deal.

Schimbarea va permite intervenția simultană în cele două categorii de zone, în loc ca utilajele să ajungă pe dealuri după ce termină lucrările pe arterele principale. „Pe deal, fiind mai scăzută temperatura, de regulă se adună mult mai multă zăpadă decât în centrul orașului și oamenii riscă mult mai repede să rămână blocați”, a explicat Filimon.


RER Vest are flota de utilaje pregătită pentru sezonul rece

În total, programul de deszăpezire acoperă 1.285 de artere de circulație, cu o suprafață carosabilă de aproximativ 3,67 milioane de metri pătrați. Dintre acestea, 399 sunt încadrate în urgența 1A, 83 în urgența 1B, 281 în urgența 2, 223 în urgența 3 și 218 în urgența 4, la care se adaugă cele 81 de puncte din urgența 0.

Prioritățile scad gradual, de la arterele principale și zonele cu trafic intens până la străzile nemodernizate.

34 de utilaje pregătite

Pentru sezonul rece, RER Vest are pregătite 34 de utilaje de intervenție, dintre care 23 pentru împrăștierea materialelor antiderapante solide. Alte utilaje sunt destinate împrăștierii soluțiilor lichide, încărcării și transportului zăpezii. În cazul în care stratul de zăpadă depășește 5 centimetri, pot fi folosite 21 de utilaje dotate cu pluguri.

Directorul RER Vest, Palhegyi Zoltan (foto), a prezentat și câteva schimbări în parcul auto. ATV-ul folosit iarna trecută în zonele înguste sau pietonale a fost înlocuit cu un utilaj multifuncțional de mici dimensiuni, dotat atât cu echipament pentru împrăștierea materialelor antiderapante, cât și cu plug. Operatorul a mai adus un utilaj multifuncțional 4x4 și un autocamion cu trei axe, capabil să transporte o sărăriță de mare capacitate.

Palhegyi a explicat că o mare parte din activitatea de iarnă presupune prevenirea formării poleiului, prin împrăștierea materialelor antiderapante, nu doar îndepărtarea zăpezii cu plugurile. În depozitele operatorului există, în prezent, 604 tone de sare, peste 19.200 de litri de clorură de calciu lichidă și 1,775 tone de clorură de magneziu.

RER Vest are în schema de personal dedicată intervențiilor de iarnă 243 de angajați, între care 43 de șoferi și operatori de utilaje și 185 de muncitori care vor interveni manual, inclusiv în stațiile mijloacelor de transport în comun.

Opt intervenții iarna trecută

Potrivit viceprimarului Teofil Filimon, iarna 2025–2026 a adus mai multe precipitații decât sezoanele precedente, fiind necesare opt intervenții de deszăpezire: una în decembrie, cinci în ianuarie și două în februarie.


RER Vest a cumpărat un utilaj nou cu care va putea interveni în zonele pietonale și pe străzile înguste

Filimon a apreciat că RER Vest a făcut față situației, iar problemele punctuale au fost remediate rapid.

Reprezentanții municipalității le cer șoferilor să circule preventiv în perioadele cu temperaturi scăzute, chiar și atunci când carosabilul pare uscat, deoarece poleiul se poate forma numai pe anumite porțiuni de drum.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!