Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor a aprobat joi o nouă actualizare a listei localităţilor în care se impun limitări în activităţile HoReCa, instituţiilor de cultură şi de divertisment, în funcţie de situaţia epidemiologică existentă în toate cele 101 comune şi oraşe din judeţ.
6 UAT-uri "roşii"
Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Bihor, Hotărârea nr. 21/2021 a CJSU Bihor impune ca în 6 unităţi administrativ-teritoriale aceste activităţi să fie interzise în spaţiile interioare, iar în alte 16 UAT-uri să se poată desfăşura în limita a doar 30% din capacitatea acestora, în intervalul orar 06.00 – 23.00.
În toate cele şase UAT-uri, incidenţa Covid cumulată pe ultimele 14 zile este mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori: Sălacea (10,09), Valea lui Mihai (6,81), Spinuş (6,55), Şimian (4,31), Şuncuiuş (3,92) şi Sântandrei (3,51).
Prin urmare, activitatea restaurantelor, barurilor, cafenelelor şi sălilor de spectacole din aceste localităţi nu poate fi desfăşurată în spaţii închise.
La precedenta reuniune a CJSU Bihor, desfăşurată pe 5 martie, în scenariul roşu erau doar două UAT-uri, Sălacea şi Valea lui Mihai.
Mai puţine "galbene"
Alte 16 oraşe şi comune din judeţ sunt în "scenariul galben": Oradea, Curtuişeni, Chişlaz, Lugaşu de Jos, Abrămuţ, Copăcel, Borş, Marghita, Buduslău, Bulz, Diosig, Lunca, Gepiu, Hidişelu de Sus, Bratca şi Vadu Crişului. Pe 5 martie, în scenariul galben erau 18 localităţi din Bihor.
De altfel, în ce priveşte Oradea, unde incidenţa este de 2,84 cazuri la mia de locuitori, comunicatul Prefecturii Bihor subliniază că municipiul reşedinţă de judeţ "rămâne la limita scenariului galben". La fel ca în cazul celorlalte UAT-uri aflate în această situaţie, "activităţile HoReCa şi de spectacole pot avea loc în spaţii închise, dar numai în limita a 30% din capacitatea acestora, deoarece incidenţa cazurilor Covid este între 1,5 şi 3 cazuri cumulate în ultimele 14 zile la mia de locuitori".
În urmă cu o săptămână, în scenariul galben şi, implicit, cu restricţiile aferente, erau 18 UAT-uri.
79 UAT-uri"verzi"
În celelalte 79 comune şi oraşe din judeţ, incidenţa este sub 1,5 cazuri Covid la mia de locuitori cumulate în ultimele 14 zile, astfel că unităţile HoReCa şi instituţiile de spectacole pot funcţiona până în limita a 50% din capacitatea spaţiilor interioare.
În prezent, precizează Prefectura, incidenţa la nivelul judeţului Bihor este 1,84 de cazuri/1.000 locuitori.
Lista localităţilor în care se impun măsuri de restricţionare se actualizează ori de câte ori este nevoie, în urma hotărârilor CJSU Bihor, în funcţie de rata de incidenţă a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul fiecărei localităţi.