Oradea este un oraş al bicicliştilor doar la manifestările asociaţiilor de profil. În rest, aceştia evită să-şi folosească bicicletele pentru a merge la muncă ori la un drum mai lung pentru că nu au piste sau, dacă le au, trebuie să le împartă cu pietonii ori sunt ocupate de maşini.

Deocamdată în oraş sunt 19 kilometri de piste, majoritatea neconectate între ele. Municipalitatea vrea să schimbe situaţia astfel ca în câţiva ani Oradea să poată fi traversată pe două roţi pe malurile Crişului şi Peţei.

Mici şi rare

"În administraţiile trecute, nu a interesat pe nimeni foarte tare un sistem al pistelor pentru biciclişti. De aceea nu avem nici lungimea de piste şi nici dispunerea pe care ne-o dorim", spune viceprimarul Mircea Mălan. Datele tehnice arată că în Oradea sunt 19 kilometri de piste, însă unele sunt doar trasate pe trotuar şi, mai ales, nu sunt legate între ele.

"De multe ori ne întâlnim cu maşini parcate ori cu pietoni care sar la ceartă", spune Mircea Crăciun, vicepreşedintele Asociaţiei ProBikers. Nu-i de mirare, deci, că bicicliştii se plâng că nu-şi pot folosi vehiculele pentru a merge, spre exemplu, la muncă.

În total, oraşul are 10 piste. Cea mai lungă are 9 kilometri şi e marcată, pe carosabil ori pe trotuare, pe traseul Matei Basarab - Armatei Române - Mimozei - Ion Vidu - Horea - Piaţa 22 Decembrie - Sextil Puşcariu - Dimitrie Cantemir - Nufărului. O altă pistă împărţită cu pietonii şi şoferii este cea de pe Aleea Mircea Emilian Chitul, de pe malul drept al Crişului, întinsă pe doar 600 metri. O pistă există şi pe strada Republicii între Magazinul Crişul şi Parcul Petofi, amenajată pe 950 de metri de trotuar. O alta, tot izolată, a fost realizată pe strada Bumbacului, 1,1 km, iar una ce leagă Velenţa de Nufărul, lungă de 1,48 km, a fost amenajată pe noua stradă a Meiului. O pistă de 800 metri a mai fost făcută recent în zona întubată a Crişului Mic, între străzile Matei Corvin şi Prislopului.

Malurile bicicliştilor

Printre pistele noi se numără şi cele de pe ambele maluri ale Crişului Repede, între Podul Decebal şi Podul Densuşianu, fiecare de 1,58 km. Tot pe Criş, pe malul stâng, municipalitatea a amenajat o pistă pe 1,2 km de la Podul CFR până în zona Averescu. Singura pistă aflată acum în lucru e cea de pe malul drept al Peţei, pornind din zona Cantemir şi până lângă Piaţa Obor. "Porţiunea dintre Armatei Române şi Traian Blajovici, întinsă pe 700 de metri a fost finalizată. Acum se lucrează la tronsonul dintre Cantemir şi Feldioarei, iar după ce unităţile militare îşi vor muta gardul cu 5 metri mai în spate vom putea lega cele două porţiuni", spune viceprimarul Mircea Mălan.

Executarea unuia dintre cele mai importante proiecte în acest domeniu se află în licitaţie publică. Pista Oradea-Berettyoujfalu, realizată printr-un proiect transfrontalier, se întinde pe 35 km, din care 9 pe teritoriul Oradiei. În oraş, pista va porni de la Podul Ferdinand, va coborî pe malul drept al Crişului spre Decebal, apoi înainte de Podul Densuşianu va intra pe strada Sovata, luând-o pe Bulevardul Dacia şi pe Şoseaua Borşului, între drumul principal şi cel uzinal, până la ieşirea din ţară.

Piste conectate

Pentru a completa pistele şi a le lega între ele, Primăria încearcă să obţină finanţare de 2,2 milioane de lei de la Administraţia Fondului de Mediu pentru un nou traseu, care să pornească de la Podul Sovata, pe strada Oneştilor şi Calea Aradului, să urce pe Peţa (unde deja e realizat un tronson) până la ieşirea din oraş spre Sînmartin şi Băile 1 Mai.

Dacă proiectul va fi pus în practică, orădenii ar putea traversa oraşul pe malul Peţei. "Prin această pistă şi cea care va duce până la Berettyoujfalu, oraşul va putea fi traversat pe aproape întreaga lungime a celor două cursuri de apă. Legătura între ele se va realiza prin breteaua Blajovici - Aradului - Oneştilor - Podul Sovata", spune primarul Ilie Bolojan.

Edilul şi-ar dori ca odată cu reabilitarea centrului oraşului să facă şi o pistă care să pornească din această zonă spre Universitate, realizându-se - după ce Piaţa Unirii va fi pietonală - o nouă legătură între pistele de pe cele două cursuri de apă. Asta, însă, doar peste câţiva ani...