În urmă cu doi ani, Dan Dragoş îşi descoperea pasiunea pentru fotografie, luând oraşul la pas, pentru a-l imortaliza. Când şi-a dat seama că fotografiile cu Oradea se tot adună, a decis, împreună cu un alt prieten fotograf, Vasile Valcan, să arate lumii imaginile.

Aşa au făcut pagina de Facebook "Oradea în imagini", care a adunat rapid mii de like-uri pe reţeaua de socializare. Doi ani mai târziu, proiectul lor are aproape 16.000 de fani, fiind cea mai cunoscută pagină despre Oradea pe reţeaua de socializare.

Pe val

Pagina "Oradea în imagini" a fost lansată în februarie 2012. "A pornit din pasiunea fotografică, dar şi dintr-o dorinţă de a promova oraşul. Atunci nu erau aşa multe site-uri sau pagini dedicate oraşului", povesteşte Dan. Tânărul avea sute, poate chiar mii de imagini cu clădiri din Oradea, fotografiate în detaliu, pe care îşi dorea să le împărtăşească.

De la primele fotografii postate, pagina a primit numeroase "like-uri" şi "share-uri", iar cei doi administratori au fost surprinşi de rapiditatea cu care proiectul a crescut în popularitate. "În câteva zile aveam peste 1.000 de like-uri", zice Dan. O perfomanţă lăudabilă pentru doi studenţi care nu investiseră niciun leu în promovare şi nici nu aveau studii de PR sau de marketing. După doi ani "Oradea în imagini" numără aproape 15.700 de fani, fiind cel mai cunoscut instrument de promovare a oraşului pe Facebook.

Capul plecat...

Majoritatea imaginilor pe care cei doi tineri le-au postat reprezintă clădiri şi străzi. Dan este foarte atent la malurile Crişului Repede, fiind şi un împătimit iubitor de natură. "Locul meu preferat e Podul Intelectualilor. Cred că e cel mai frumos din ţară şi, în plus, oferă perspectivă spre malul drept al Crişului, mai sălbatic. De aici, oraşul e parcă diferit în fiecare oră", spune Dan.

În ultima vreme, fotograful se orientează tot mai mult spre portrete, încercând să surprindă în imagini cât mai mulţi oameni. Aşa a realizat, rapid, că orădenii sunt cam posomorâţi. "Majoritatea sunt trişti şi merg cu capul aplecat. Nimeni nu vede oraşul", a constatat artistul.

În spaţiul virtual, însă, orădenii nu mai sunt deloc aşa: când văd pozele, lasă comentarii entuziaste, în care îşi laudă oraşul, de parcă atunci l-ar descoperi...

Pentru Oradea

10711243_840249029339180_1170519794_n.jpgCei doi fotografi nu s-au rezumat, însă, doar să posteze poze. Cu resurse proprii, au făcut şi site-ul oradeainimagini.ro, pentru cei care nu au cont pe Facebook. De asemenea, pentru a-i uni pe orădeni în crezul că oraşul lor are o unicitate autentică, i-au provocat să spună de ce sunt mândri că sunt născuţi în urbea de pe Crişul Repede şi le-au postat răspunsurile pe internet. Dan şi Vasile (foto) au mai făcut un calendar cu Oradea şi au organizat o expoziţie itinerantă prin filialele Bibliotecii Judeţene, care a cuprins zeci de imagini cu oraşul.

Acum, cei doi au de gând să scoată pe piaţă şi un model de cană pictată cu Primăria Oradiei şi să organizeze un concurs de cultură generală despre oraş. Competiţia va fi deschisă, cum altfel, pe pagina de Facebook a proiectului, locul unde se adună mii de orădeni, indiferent că locuiesc aici ori au plecat demult pe alte meleaguri.

Orădeni cu care ne mândrim

De o săptămână, tinerii au mai lansat o campanie, "Orădeni, aşa da!", prin care aduc în prim plan concitadini cu care oraşul se poate mândri. "Sunt cei pe care îi cunoaştem din vedere, ne sunt vecini de cartier sau au nume pe care le-am auzit adesea în presa locală. Noi ne dorim să ni-i aducem aproape, să învăţăm de la ei, să îi respectăm şi, nu în ultimul rând, să ne mândrim cu valoarea pe care o aduc societăţii orădene. De la orădean la orădean", explică Dan. Prima de pe listă este Anca Wallmen, preşedinta Federaţiei Române de Karate Kyokushin.

Fotografii au extins proiectul, iar acum au o pagină de Facebook şi un site cu Bihorul în imagini, unde, după acelaşi model, promovează judeţul. Din nou, fără ca cineva să le-o fi cerut sau să-i fi răsplătit altfel decât printr-un "like"...