Instituția Prefectului anunță organizarea unei ceremonii militare sâmbătă, 10 mai, începând cu ora 12:00, în Piața Unirii din Oradea, pentru a marca Ziua Independenței Naționale a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene.

Evenimentul se va desfășura la Statuia Regelui Ferdinand I și va cuprinde momente religioase, militare și legate de semnificația acestor sărbători, conform următorului program:

12:00 – 12:02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă

12:02 – 12:05 – Intonarea Imnului național al României

12:05 – 12:20 – Slujbă religioasă

12:20 – 12:40 – Alocuțiuni privind semnificația evenimentului

12:40 – 12:55 – Depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori la statuia Regelui Ferdinand I

12:55 – 13:00 – Defilarea detașamentului de onoare

13:00 – Încheierea activității

Ziua de 10 mai este sărbătorită oficial ca Ziua Independenței Naționale a României din anul 2022, prin Legea nr. 189/2021. România și-a declarat independența față de Imperiul Otoman pe 9 mai 1877, iar pe 10 mai regele Carol I a semnat actul prin care aceasta a devenit efectivă. 

„Data de 10 mai a marcat alte două evenimente de importanță majoră din istoria României precum începutul domniei lui Carol I în 1866 și încoronarea primului rege al țării în 1881. Așadar, 10 mai este sărbătorită ca una dintre cele mai prestigioase zile din istoria țării noastre, cu o triplă semnificație pentru români” - au transmis reprezentanții Prefecturii Bihor. 

De asemenea, aceștia subliniază că independența de stat a României „a fost obținută prin mari sacrificii și apartenența la Uniunea Europeană, oferă românilor siguranță și bunăstare în contextual geopolitic actual. Alături de partenerii noștri europeni, susținem dreptul fiecărei națiuni la autodeterminare, democrație și libertate”.

Ziua Europei (9 mai) și Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial (8 mai) se referă la sfârșitul conflictului mondial și începutul unei Europe unite și pașnice. Ziua Victoriei marchează capitularea Germaniei naziste în fața Aliaților (8 mai 1945). Ziua Europei amintește de declarația istorică a lui Robert Schuman din 9 mai 1950, care a pus bazele Uniunii Europene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!