Epopeea majorării taxelor în Oradea a avut și un episod tragi-comic. Reprezentanții UDMR în Consiliul Local nu au votat scumpirile, unul dintre motive fiind faptul că Administrația Domeniului Public nu a introdus nici acum, la Aquapark, biletele pentru familiști, care să faciliteze intrarea mai ieftină pentru familiile cu mai mulți copii.
Explicaţia primarului Bolojan a fost superbă: „Reprezentanții ADP nu au cum verifica dacă solicitanţii chiar sunt o familie ori doar s-au înţeles să intre la Aquapark împreună mai ieftin”.
Să trecem peste scenariile amuzante în care o familie ar încerca să demonstreze cu acte în fața ghișeului că e familie și să intrăm în fondul tragic al problemei - lipsa de încredere, adevărata ciumă a societății. La o primă vedere, se pare că nimeni nu are încredere în nimeni. Păcăleala pare să fie obsesia principală a tuturor. Ne e teamă mereu să nu fim furați, înșelați, aburiți, mințiți, duși cu preșul. De aici, probabil și tendința de a proceda la fel.
În combaterea neîncrederii, cea mai eficientă este o statistică ipotetică. Să presupunem că biletele pentru familii ar exista și că, într-o zi, 8 familii ar intra pe bune în Aquapark. În același timp, 2 grupuri de infractori, care ”s-au înțeles să intre împreună”, ar penetra și ele sistemul de relaxare termală deghizați în familie.
Statistica: din 10 cazuri, 8 familii ar avea de câștigat, iar Aquapark-ul ar pierde, probabil, câteva zeci de lei din pricina șmecherilor. În prezent, însă, nicio familie nu are de câștigat, în vreme ce sistemul jubilează doar pentru că nu e „fraudat”.
Nu cred că ADP va avea pierderi dacă introduce biletele pentru familiști, iar dacă le-ar avea, acestea ar fi minime. În schimb, câștigurile ar fi mai multe și nu doar financiare. S-ar dovedi că Aquaparkul Nymphaea nu este o societate comercială pusă pe profit, ci și o utilitate publică, a comunității. Atunci când se oficiază căsătorii la Starea Civilă, persoana cu panglică tricoloră spune că familia este ocrotită în fel și chip. Ei, uite, că la Aquapark nu e protejată defel!
În rest, despre mărirea tarifelor pentru parcare, ștrand, zoo și pentru viața de apoi din cimitir, ele s-au făcut pe principiul „Las' că știm noi”, consultarea locuitorilor fiind exclusă din pricina unui răspuns ușor de ghicit. Urmează creșterea tarifelor pentru încălzire, cauzate de creșterea prețului la gaz.
Nu vreau să țin partea nimănui, dar există un aspect important aici. Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
După cum spune Ilie Bolojan, dacă s-ar fi ales varianta subvenționării serviciilor de la bugetul local pentru ca tarifele să rămână neschimbate, s-ar fi pus cruce dezvoltării Oradiei. Ei și ce, dacă s-ar fi pus, dom' primar? Oricum, oamenilor le plac mai mult crucile decât podurile.