O analiză făcută la nivel național arată că Oradea este orașul în care, în primele 10 luni din anul trecut, s-au strâns cele mai mari cantități de deșeuri textile.

Mai precis, în Oradea s-au strâns 558,57 tone de textile, iar pe locul doi este orașul Sibiu, cu 450 de tone, și pe trei Craiova, cu 340,53 tone. Clasamentul a fost întocmit în programul „Harta reciclării” al Asociației Viitor Plus, în colaborare cu Asociația Ecoteca.

Orașul este prezentat și ca model de succes, pentru sistemul de colectare implementat, în parteneriat cu o firmă, TexCycle România, și un ONG, Filantropia Oradea, prin care hainele vechi aruncate de orădeni sunt refolosite, reciclate sau incinerate. Cele două entități au montat prin oraș containere metalice în care cetățenii pot arunca resturi textile. De asemenea, orădenii pot duce hainele vechi și la cele două centre cu aport voluntar din oraș, administrate de RER Vest.

„Colectarea se face regulat, fără probleme de contaminare. Textilele ajung apoi la facilități de sortare: cele în stare bună sunt fie donate direct în comunitate (prin rețeaua Filantropia), fie trimise către magazine second-hand (o parte din articole fiind revândute ca atare, generând venituri pentru susținerea sistemului). Articolele care nu mai pot fi purtate sunt împărțite în două categorii principale: unele sunt reciclate material - transformate în fibre care apoi se folosesc la fabricarea de lavete industriale, izolații, iar altele sunt destinate valorificării energetice prin incinerare”, se arată în analiza făcută.

Conform datelor furnizate de Primăria Oradea, în 2025, 28% din textilele aruncate de orădeni au fost reutilizate prin donații, 16,5% au fost reciclate material (fibre, lavete), 11,5% valorificate energetic (prin incinerare) și 44% eliminate prin depozitare.

„Chiar dacă există încă un procent semnificativ care ajunge la groapa de gunoi (post-sortare, ca refuz), Oradea a reușit să devieze de la depozitare sute de tone de textile. Ca obstacol, municipalitatea menționează dificultatea de a găsi piețe de desfacere pentru materialele reciclate - odată ce fibrele textile sunt obținute, există costuri de transport și limitări tehnologice care fac dificilă utilizarea lor pe plan local”, se mai arată în analiză.

Prin comparație, la Sibiu s-au colectat mai puține deșeuri textile, însă 70% din acestea au fost refolosite.

Colectarea separată a deșeurilor textile este obligatorie în România începând cu 1 ianuarie 2025.

Vezi aici analiza făcută la nivel național:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!