Potrivit facebrands.ro, Oradea este al şaptelea oraş din România privind numărul de utilizatori ai reţelei de socializare Facebook. În oraşul de pe Crişul Repede sunt 34.840 de membrii Facebook, însă procentual în clasamentul naţional aceştia reprezintă doar 2,78%.

Judeţul Bihor are în total 39.340 de utilizatori de Facebook, ceea ce înseamnă că 4.500 de bihoreni din alte localităţi decât Oradea folosesc reţeaua de socializare.

Totuşi, numărul real al utilizatorilor poate fi şi mai mare, dat fiind că din totalul de membrii Facebook din România de 2.591.100, doar 1.252.440 şi-au declarat localitatea în care locuiesc.

În clasamentul oraşelor cu cei mai mulţi membri Facebook, Capitala ocupă locul 1, cu 303.360 de utilizatori, Cluj Napoca locul 2 (105.100 utilizatori), iar Timişoara locul 3 (90.780 utilizatori). Tot înaintea Oradiei sunt şi oraşele Iaşi (84.440 membrii Facebook), Constanţa (61.860) şi Braşov (56.720).