Clubul Sportiv Palatul Copiilor-Shogunul Oradea a organizat, sâmbătă, în sala de sport a Colegiului Tehnic "Traian Vuia", Campionatul Naţional de Karate-Do, în versiunea WUKO World Union of Karate-Do Organizations. La start s-au aliniat 257 de sportivi proveniţi de la 16 cluburi din întreaga ţară.

Competiţia l-a avut ca arbitru şef pe prof. Lipan Zoltan, vicepreşedintele secţiunii arbitraj din cadrul Comisiei Naţionale de Karate şi Discipline Asociate a Sportului Preuniversitar-MECTS.

Echipa de karate a clubului gazdă, antrenată de prof. Ioan Vaida - deţinător al centurii negre 7 Dan Karate - şi instructor Elena Platona - 3 Dan Karate -, a aliniat la start 76 de sportivi, dintre aceştia reuşind să se evidenţieze nu mai puţin de 39.

Astfel, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului s-au situat: Babinszki Robert, Karponai Ovidiu, Somoghy Arpad, Lucan Attila, Pişki Lajoş, Somoghy Szilard, Badea Cristian, Derban Cristian, Groza Sergiu, Lăzuran Alin, Cherecheş Sebastian, Gergely Lajós Tamás, Cherecheş Raul, Cherecheş Victor, Bulzan Sebastian, Indrie Rebeca, Cooş Denisia, Georgieş Annamaria, Bulc Claudia, Illeş Alexandra şi Vidican Annamaria.

Pe poziţia secundă au încheiat întrecerile următorii: Karponai Ovidiu, Pişki Lajoş, Somoghy Szilard, Derban Cristian, Iancu Olimpiu, Cherecheş Sebastian, Cherecheş Raul, Nastea Raul, Baciu Adrian,Vuşcă Bogdan, Kovacs Andrea, Cooş Denisia, Georgieş Annamaria, Bulc Claudia, Bogdan Flavia şi Zglimbea Cristina.

În fine, sportivii clasaţi pe poziţia a III-a au fost: Somogy Arpad, Lucan Attila, Derban Cristian, Acasandrei Alex, Lăzuran Alin, Cherecheş Sebastian, Cezar Constantinescu, Dusciuc Dragoş, David Patrick, Macra Alexandru, Indrie Rebeca, Kovacs Andrea,Georgieş Annamaria, Bogdan Flavia, Pop Andrea.

În paralel cu aceste întreceri, de joi şi până sâmbătă s-a desfăşurat la Oradea şi Cursul Naţional de Perfecţionare pentru arbitri în Karate-Do, prin intermediul Comisiei Naţionale de Karate şi Discipline Asociate a Sportului Preuniversitar (CNKDASP) din Cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

La acesta s-au înscris 32 de candidaţi, iar 25 dintre ei au absolvit astfel cursul de arbitraj şi implicit au obţinut acreditarea de arbitraj pe anul 2011 în cadrul "CNKDASP". De menţionat este faptul că participanţii la acest curs de perfecţionare au avut trei testări majore: teorie, scris şi o proba practică în cadrul Campionatul Naţional de Karate-Do.

După aceste acţiuni, elevii antrenorului Ioan Vaida se pregătesc acum pentru restul competiţiilor din calendar, prima fiind programată tocmai în acest week-end în Serbia.