Oradea aniversează 130 de ani de la inaugurarea primului muzeu prin vernisajul expoziției „Moștenire și destin. 130 de ani de la deschiderea primului muzeu din Oradea”.

De luni, 18 mai, de la ora 13, publicul va avea parte, la Muzeul Țării Crișurilor, de piese valoroase din colecțiile istorice ale fostei Societăți de Arheologie și Istorie a Comitatului Bihor și Orașului Oradea, organizația care a pus bazele activității muzeale în zonă încă din anul 1872.

Curioșii vor putea vedea inclusiv câteva exemplare rare provenite din colecția episcopului romano-catolic Ipolyi Arnold, considerată una dintre cele mai importante colecții istorice și artistice din epocă.

Momentul aniversar amintește de deschiderea primului sediu muzeal din Oradea, ridicat la finalul secolului al XIX-lea în clădirea care găzduiește astăzi Palatul Copiilor, pe strada Muzeului.

La vernisaj va vorbi curatorul expoziției, dr. Tiberiu Alexandru Ciorba, muzeograf în cadrul Serviciului Istorie al Muzeului Țării Crișurilor.

De asemenea, expoziția permanentă de istorie a muzeului va putea fi vizitată gratuit de la ora 13.30 până la ora 15, iar expoziția aniversară va rămâne deschisă publicului până în 28 iunie.

Manifestarea se desfășoară în cadrul „Zilelor Muzeului Țării Crișurilor”, ajunse anul acesta la ediția a XVIII-a. Printre evenimentele anunțate va fi și lansarea catalogului „Gravura austriacă din secolele XVII-XIX în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor din Oradea”, marți, 19 mai, ora 12, în sala de conferințe de pe Armatei Române.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!