Incidenţa cazurilor de îmbolnăvire cu Covid-19 în Oradea continuă să scadă, ajungând vineri dimineaţa la nivelul de 1,68 cazuri, raportat la mia de locuitori, astfel municipiul se apropie de "scenariul verde", în care restaurantele, cafenelele, sălile de spectacole şi cinematografele vor putea să primească mai mulţi oaspeţi (folosind 50% din spaţiu, nu 30% ca acum).
34 cazuri noi, 7 decese
Cele mai recente date locale privind pandemia de Covid-19 au fost trimise, vineri dimineaţa, de Instituţia Prefectului şi DSP Bihor, printr-un comunicat.
Potrivit documentului, în ultimele 24 de ore, în Bihor au fost confirmate doar 34 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, deşi au fost prelucrate nu mai puţin de 864 de teste.
Numărul total al cazurilor de COvid-19 descoperite în Bihor de la debutul pandemiei a urcat la 28.764, în timp ce numărul vindecărilor a ajuns la 26.681 (cu 77 mai multe decât cele raportate joi).
Dintre bihorenii bolnavi de Covid-19, vineri, 50 erau internaţi în stare gravă pe secţiile de Terapie Intensivă din Oradea. De asemenea, din păcate, bilanţul negru al pandemiei a urcat la 1.344 în Bihor, după ce în ultima zi s-au mai înregistrat 7 decese.
Incidenţa în Oradea, în scădere
În total în judeţ sunt 739 de cazuri active. Dintre acestea, 379 sunt în Oradea, municipiu în care incidenţa a scăzut, vineri, la 1,68 la mia de locuitori. Oradea se află acum în "scenariul galben", ceea ce înseamnă că restaurantele şi cafenelele servesc şi în spaţiile închise, teatrele şi filarmonica au reluat spectacolele, iar cinematograful a fost redeschis. Toate aceste unităţi trebuie, potrivit legii, să folosească doar 30% din capacitatea totală a spaţiului.
Dacă incidenţa va coborî sub 1,5 la mia de locuitori şi se va menţine sub această bornă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va emite o decizie prin care Oradea va intra oficial în "scenariul verde", care va permite folosirea a 50% din capacitatea spaţiilor.
Mai multe UAT-uri din Bihor se află în schimb în continuare în "scenariul roşu", având incidenţe mai mari de 3 la mia de locuitori: Toboliu (4,17), Sălacea (3,92), Căpâlna (3,51), Vaşcău (3,36), Sânnicolau Român (3,34), Marghita (3,14) şi Cociuba Mare (3,09).
Mai multe vaccinări
În Bihor s-a intensificat ritmul de vaccinare anti-Covid. În ultimele 24 de ore au fost administrate 2.525 de doze de vaccin, potrivit comunicatului oficial al autorităţilor.
În total, de la debutul campaniei, în Bihor au fost administrate 158.515 doze de vaccin, iar 62.493 de persoane au primit ambele doze de ser anti-Covid, fiind deci imunizate.
Pe de altă parte, poliţiştii şi jandarmii au continuat activităţile de control pentru respectarea legilor anti-Covid. Concret, echipe mixte au verificat 1519 de persoane carantinate şi 327 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, au fost verificate 88 de societăţi comerciale şi 47 de mijloace de transport în comun. În urma controalelor au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 37 cu avertisment scris şi 45 cu amenzi în valoare de 17.500 lei.