Consilierii locali şi-au dat joi acordul pentru întocmirea documentaţiei necesare ca municipalitatea să depună la Administraţia Fondului de Mediu un proiect de împădurire a 140 de hectare de teren din Oradea.

Pentru că Ordonanţa de Urgenţă 114/2007 obligă autorităţile locale să asigure minim 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru un locuitor până la data de 13 decembrie 2013, iar în prezent unui orădean îi revine doar 9 metri pătraţi, municipalitatea vrea să planteze copaci în două perimetre ale oraşului: în incinta Uzinei de Apă de pe strada Clujului şi în cea a staţiei de epurare a apelor uzate de pe Şoseaua Borşului.

"Datorită situării şi destinaţiei pe care o au aceste suprafeţe de teren, ele nu pot fi utilizate pentru nici un fel de construcţii sau amenajări, nici chiar pentru amenajarea de parcuri", se arată într-un comunicat al Primăriei.

Astfel, cum zonele în cauză nu pot fi amenajate, vor deveni nişte păduri mai mici ale oraşului, valoarea investiţiei fiind estimată la 50.000 de lei, fără TVA.