Anual, Tuborg organizează competiţia "Capitala verde", la care se poate înscrie orice primărie care consideră că poate deveni centrul eco al ţării. Acest program urmăreşte identificarea şi premierea acelor oraşe care dovedesc că sunt cu adevărat preocupate şi că investesc într-un mediu curat.

Anul acesta, şi Oradea s-a înscris în concurs, alături de Timişoara, Tulcea, Brăila, Alexandria, Cluj Napoca şi sectorul 2 Bucureşti. În competiţie, Primăria trebuie să demonstreze că îmbunătăţeşte partea verde a vieţii oraşului, mai precis spaţiile verzi, managementul deşeurilor, transportul public, calitatea aerului ş.a.

Edilii cred că amenajarea malurilor Crişului, campaniile de plantări, proiectele privind pistele de biciclete, dar şi alte activităţi vor ajuta urbea să câştige.

Oraşul care va câştiga acest concurs va beneficia de o serie de evenimente de promovare, cum ar fi spectacole şi concerte organizate pe cheltuiala organizatorilor concursului.

Capitala verde a României va fi desemnată în februarie 2012.