Oradea Summer Film – cinematograful în aer liber din Oradea revine în august 2018 în Parcul Cetății! Evenimentul, aflat la a doua ediție, se va desfășura în perioada 2 – 26 august 2018. Proiecțiile vor avea loc în fiecare weekend, începând de joi până duminică.

Oradea Summer Film revine anul acesta cu cele mai noi producții cinematografice din lume, dar și cu concerte tematice și animații pentru copii. În acest an, vor exista două ecrane de proiecție în aceeași locație de anul trecut - Parcul Cetății (intrarea de pe Griviței sau strada Redutei).

Pe ecranul principal vor fi proiectate filme din toată lumea, unele în premieră în România, venite de la cele mai prestigioase festivaluri de film: Oscar, Cannes, Berlin, Rotterdam, San Sebastian, Sundance.

Primul weekend (2-5 august) va fi dedicat filmului românesc, celebrând Centenarul din 2018. Următorul weekend (9 – 12 august), cu tema “Meet the Neighbours”, va fi dedicat filmului balcanic din țările cu care România împarte granița - Serbia, Ucraina, Bulgaria și Ungaria, cel de-al treilea weekend (16 - 19 august) fiind dedicat filmului european cu filme din Italia, Suedia, Danemarca, Portugalia. Ultimul weekend (23 – 26 august) va fi dedicat unor țări exotice precum Chile, Paraguay, Algeria și Palestina.

Aceste filme adresează unele din cele mai relevante tematici actuale prin povești captivante, ale unor regizori tineri sau consacrați.

În fiecare joi și vineri din luna august, vom organiza proiecții de animații pentru copii cu vârsta între 3-12 ani, sub marca Anim’Est, cel mai important festival de animație din România. Cei mici, împreună cu părinții, vor putea urmări animații care nu sunt distribuite de canalele de desene animate sau la cinematografele multiplex. Animațiile provin din toată lumea, fiind trecute prin festivaluri de film sau din școli de animație prestigioase.

În fiecare sâmbătă, înainte de proiecțiile filmelor, va avea loc un concert tematic pentru weekendul respectiv. Dintre artiștii invitați, menționăm weekend-ul Balcanic, unde invitați sunt cei de la Taraf de Caliu.

Pentru detalii legate de program, vă invităm să ne urmăriți pe conturile oficiale ale evenimentului:
Facebook: https://www.facebook.com/oradeasummerfilm/
Website: http://www.oradeasummerfilm.ro/

Mihai Jurca
Director Executiv
Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune