Orădenii sunt invitaţi să-şi petreacă serile de august în aer liber vizionând filme în Parcul Cetăţii, într-o ambianţă relaxantă cu beculeţe, hamace şi pături, în cadrul Oradea Summer Film.

Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, în parteneriat cu Digi Film, şi va cuprinde 21 de zile cu tot atâtea filme, aduse cu patru caravane, între care cea a Transilvania Film Festival. De asemenea, în program a fost inclus şi un concert simfonic.

Reprezentanţii TIFF au transmis că anul acesta caravana festivalului va ajunge în 15 oraşe pornind din Iaşi, 16-17 iulie, şi va cuprinde comedii, drame, thrillere, animaţii şi filme premiate.

La Oradea, în cadrul caravanei, vor fi două seri de proiecţii, pe 15 şi 16 august, însă titlurile filmelor nu au fost încă anunţate.

La fel ca anul trecut, intrarea la toate proiecţiile va fi liberă.