Istvan Patka n-a umblat prea mult în lume, dar nici n-ar vrea să plece prea departe. Născut şi crescut în Oradea, bărbatul în vârstă de 57 de ani consideră oraşul de pe Criş o bijuterie care ar merita pe deplin să fie vizitat de turişti de pe toate meridianele. Cel mai mult îi plac clădirile vechi, ale căror detalii arhitecturale le admiră fără să se sature.
După ce ani la rând a adunat poze cu Oradea de odinioară şi a început să fotografieze oraşul aproape zilnic, împărtăşeşte imaginile cu sute de alţi orădeni, locuitori ai oraşului ori plecaţi prin lume, adunaţi într-un grup anume creat pe Facebook. Pentru ca nimeni să nu uite în ce oraş special s-au născut...
Aventuri în subteran
Istvan Patka a fost croitor şi a lucrat ani la rând în comerţ. Acum e agent de securitate la Aeroport. Pe lângă joburile pe care le-a avut, mereu şi-a lăsat loc, însă, şi pentru pasiuni. Avea 23 de ani când, în decembrie 1978, alături de patru speologi, a coborât în Peştera lui Micula din Apuseni pentru a o cartografia. Echipa mai trasase hărţi şi pentru alte peşteri. "Sentimentul de a face primul pas într-un loc unde nu a mai ajuns nimeni este minunat, greu de descris în cuvinte", povesteşte Istvan.
Au coborât pregătiţi pentru o expediţie de 24 de ore, dar în timp ce se aflau în peşteră nivelul apei a crescut, iar speologii n-au mai avut cum ieşi. Au rămas izolaţi 80 de ore până să fie salvaţi, însă au ieşit la lumină teferi. "Fiecare a rămas pasionat de speologie şi după acest incident. Nu regret nimic!".
Pasiune împărtăşită lumii
Pe lângă pasiunea pentru speologie, Istvan a avut - şi are în continuare - şi un hobby mai "domestic": colecţionează imagini cu Oradea. A început să adune fotografii şi vederi vechi cu oraşul cu mult înainte ca internetul să fie la îndemâna tuturor. "Acum 10 ani aveam cam 2.000 de poze. De mulţi ani nici nu le mai număr...", spune el. O priveşte cu drag pe fiecare, imaginându-şi că el însuşi se plimbă pe străzile urbei, la început de secol XX.
În urmă cu şase luni a decis să împartă comoara: profitând de avantajele modernităţii, a creat un grup pe Facebook, Szeretlek Nagyvarad (Te iubesc, Oradea), unde a adunat alţi împătimiţi ca el. Permite accesul în grup doar celor dornici să vadă ori să arate tot felul de ipostaze ale oraşului. Până acum, sunt peste 600 de membri. Mulţi dintre aceştia sunt extrem de activi şi postează zilnic imagini vechi ori noi. Majoritatea sunt născuţi şi rămaşi aici, dar din grup fac parte şi orădeni plecaţi demult spre alte zări, bucuroşi că-şi pot revedea oraşul măcar în poze. "Oamenii îşi reamintesc locurile în care au locuit ori au lucrat, şcolile în care au învăţat ori restaurantele la care petreceau", explică Istvan succesul iniţiativei sale.
Mai mult decât socializare
Cum era de aşteptat, între membrii grupului s-au creat multe prietenii. Unii se întâlnesc, cam o dată pe lună, să-şi povestească amintirile şi să mai afle detalii despre istoria oraşului. De fiecare dată, întâlnirile pornesc din faţa Teatrului şi mai mereu se termină la terasa Transilvania ori la fostul restaurant Oradea, actualul Butoiul de aur, locuri aflate odinioară în topul preferinţelor localnicilor. Nu s-au mărginit însă doar să-şi depene nostalgiile, ci au făcut şi acte de caritate: au făcut de pildă chetă pentru ca un orădean stabilit într-un sat de lângă Budapesta, rămas fără rude ori cunoştinţe la Oradea, să poată veni ca să-şi revadă oraşul natal.
Cele mai multe discuţii ale grupului se înfiripă pe tema clădirilor din Oradea, de care Istvan e de-a dreptul fermecat. "Sunt nişte construcţii minunate care, din păcate, nu sunt preţuite la adevărata lor valoare", spune el. Îl bucură că, încet-încet, clădirile importante din centrul oraşului intră în lucrări de renovare, dar în acelaşi timp crede că lucrurile ar trebui să se mişte mai repede: "De exemplu, fosta Policlinică mare, unde litigiul de revendicare nu se mai termină, se strică tot mai rău zi de zi".
Fără să nominalizeze vreuna drept preferată, Istvan spune că de fiecare dată când priveşte clădirile vechi de pe Corso le redescoperă detaliile armonioase şi îi felicită în gând pe cei care au avut măiestria să lase o asemenea moştenire urbei. Pentru el, fiecare detaliu constituie un motiv în plus să-şi iubească oraşul...