Oradea a fost mereu un oraș multicultural și multietnic în care sportul a reprezentat un pilon de rezistență. Ne mândrim cu faptul că sportivii Clubului Sportiv Crișul Oradea au contribuit la consolidarea acestuia. În calitate de director al acestui club de tradiţie, îmi revine sarcina de a continua drumul început de predecesorii mei, dar şi de a consolida prin sport zidurile acestei urbe medievale, care să se mândrească şi în viitor cu victoriile obţinute de cei care aleg să atingă performanţa.

Fiind cel mai vechi club sportiv din Bihor, cu peste şase decenii de activitate neîntreruptă şi respectând deviza „Sportul este cel mai bun ambasador”, atleți memorabili ai clubului nostru au adus rezultate remarcabile pe plan național, dar și internațional. Prezența acestora la Jocurile Olimpice, Mondiale și Europene, performanțele obținute pe plan național au pus Oradea în lumina reflectoarelor. Cu 5 ani înainte ca fotbaliștii de la Steaua București să câștige cel mai râvnit trofeu continental, poloiștii de la Crișul Oradea erau finaliștii Cupei Cupelor, iar spadasinii au repetat performanța în 2007, la Cupa Europei. Echipa FC Bihor a pornit tot din ograda clubului nostru, devenind brandul fotbalistic al județului.

Lumea modernă a adus noi provocări la care Clubul Crișul a reușit să se adapteze. Prețuim trecutul și am redeschis secții de tradiție (tenis de masă, scrimă, lupte, fotbal), dar ținem pasul și cu provocările moderne, creând și secții noi (kempo, powerlifting, tenis, tir cu arcul, taekwondo WTF), pentru a continua drumul înaintașilor noștri, care prin muncă și devotament au pus Oradea pe harta sportului internațional.

Într-o lume modernă, dominată de tentațiile erei digitale, nu am uitat de misiunea de a conecta copiii cu sportul, dar mai ales cu mișcarea zilnică pentru sănătate, de a-i învăța secretul succesului.

Prin investițiile făcute, Oradea a renăscut și pe plan sportiv, beneficiind acum de mai multe baze sportive moderne (bazin olimpic, arenă multifuncțională, teren sintetic) care oferă condiții optime tinerilor pentru a-și pregăti cariera sportivă. Ne rămâne misiunea de a descoperi, forma și lansa spre performanță viitoarea generație de campioni.

Pető Dalma Csilla
Director Clubul Sportiv Crișul Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!