Lucrările publice sunt marcate adesea de erorile constructorilor sau de deciziile ciudate ale autorităţilor. Parcările în care nu se poate parca, băncile înclinate spre dreapta sau spre stânga, stâlpul din mijlocul drumului sunt doar câteva din "minunile Oradiei".

Chiar dacă Oradea este una dintre porţile importante de intrare dinspre Occident, există şi aici o mulţime de "minuni" care i-ar face geloşi până şi pe cei din Caracal. Fie că ne referim la decizii bizare ale Comisiei de circulaţie sau la lucrări făcute de mântuială, oraşul dezvăluie multe nereguli, unele ce pot antrena consecinţe grave, dar care lasă indiferente autorităţile deşi tocmai ele trebuiau să le verifice.

Caracalul a ajuns celebru datorită celor şapte minuni, considerate unicat în România. Legenda spune că în oraşul din judeţul Olt s-a construit un bloc şi s-a uitat macaraua în interior, că tot acolo a luat foc sediul pompierilor, s-a furat uşa poliţiei, cimitirul se găseşte pe strada Învierii, brutăria pe strada Foametei, închisoarea pe strada Libertăţii, şi există o singură şcoală, care se numeste Şcoala nr. 2.

Ei bine, în Oradea există parcări în care nu se poate parca, stâlpi ridicaţi în mijlocul drumului, bănci înclinate spre anumite puncte cardinale, indicatoare rutiere ascunse, drumuri înguste pe care este permisă parcarea şi, cum altfel?, şosele late în care aceasta este interzisă.

Iată câteva exemple:

PARCARE DE MÂNTUIALĂ. În parcarea de la ieşirea din pasajul Dacia, în faţa Oficiului Poştal 9, nu se poate parca aproape deloc. Dacă un şofer foloseşte primul loc al parcării, din cauza unui panou de informaţii, nicio altă maşină nu mai are loc să intre spre celelalte locuri

FÂNTÂNĂ ÎNTR-O RÂNĂ. Dacă până deunăzi orădenii se plângeau că străinii văd un deal neîngrijit la intrarea în Oradea, acum au motive să fie şi mai nemulţumiţi. Băncile puse în jurul artezienei sunt înclinate ba într-o parte, ba în cealaltă, astfel că priveliştea din stradă e de-a dreptul... europeană

CRESCUT ÎN MIJLOCUL DRUMULUI. Strada Adevărului a devenit stradă cu două benzi. Într-un singur loc, însă. Acolo unde, în mijlocul ei, a fost lăsat să troneze un stâlp de electricitate. Mai mult, strada are şi un indicator de ocolire, ca maşinile să nu încerce să meargă pe mijlocul drumului. Este evident de ce...

SUB ACOPERIRE. Orădenii care stau în apropierea intersecţiilor dintre strada Lacul Roşu şi Moldovei sau Ştefan cel Mare au ocazia să vadă aproape zilnic tamponări. Cauza? Ambele semne de circulaţie, "cedează trecerea" şi "stop", nu se văd decât atunci când este prea târziu

DREPT... ÎNTR-O PARTE. Nici n-a fost bine dat în folosinţă podul peste calea ferată dintre strada Theodor Neş şi străzile Bihorului şi Izvorului - terminat, oricum, dincolo de termenul din contract - că baiurile i se văd din elicopter. Trotuarul de pe partea stângă, cum intri pe pod dinspre Ştefan ce Mare, este strâmb!