Poliţiştii locali au prins în flagrant un orădean care abandona pe strada Liliacului 20 de saci cu moloz rămas în urma lucrărilor de renovare a propriului apartament.

Bărbatul s-a ales cu o amendă de 300 de lei şi cu avertismentul ca, pe viitor, să încheie obligatoriu un contract cu RER Ecologic Service pentru colectarea molozului.

"Reamintim că în cazul celor care generează deşeuri din construcţii sau amenajări interioare, este obligatorie încheierea de contracte pentru transportul acestora cu operatorul licenţiat, fiind interzisă efectuarea de lucrări de construcţii sau de amenajare fără deţinerea unui recipient pentru depozitarea molozului pus la dispoziţie de operatorul licenţiat", arată Poliţia Locală Oradea, printr-un comunicat transmis luni.

În primele două săptămâni din luna decembrie, poliţiştii locali au mai amendat nouă orădeni care aruncau pe stradă diverse resturi de alimente sau moloz. În total, aceştia au încasat amenzi de 3.500 de lei.

În următoarea perioadă, poliţiştii vor demara o acţiune de verificare şi sancţionare a persoanelor fizice şi juridice din Oradea care nu deţin contract de salubritate cu operatorul licenţiat şi cu delegare de gestiune din partea Primăriei Municipiului Oradea.