Un orădean în vârstă de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, după ce a înjunghiat un alt tânăr, de 21 de ani, în plină stradă, în cartierul Rogerius.

Conflictul a izbucnit în cursul zilei de luni, la intersecţia străzilor Moldovei cu Lacul Roşu, în jurul orei 15, iar agresorul a fost prins de poliţişti şi reţinut după câteva ore, în jurul orei 23.

Potrivit unei informări transmise marţi la solicitarea BIHOREANULUI de prim-procurorul adjunct Dida Naghiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, agresorul i-a aplicat victimei "două lovituri cu un cuţit de tip briceag, la nivelul hemitoraceului stâng şi flancului stâng, cauzându-i leziuni care i-au pus viaţa în pericol și care necesită pentru vindecare un număr de 23-30 de zile de îngrijiri medicale", "pe fondul unui conflict spontan".

"În cursul zilei de astăzi (marți - n.r), procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor va formula o propunere de arestare preventivă a inculpatului L.D., urmând ca aceasta, împreună cu dosarul cauzei, să se înainteze judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor", arată răspunsul.

Sursele BIHOREANULUI spun că scandalul ar fi pornit de la o fată, iubita agresorului, care ar fi acuzat că victima s-a luat de ea. De altfel, cazul a stârnit numeroase reacţii pe Facebook, unde tânăra susţinea că tot ce a făcut prietenul ei este să o apere şi că de fapt victima ar fi provocat conflictul. Potrivit informaţiilor postate de unul dintre prietenii victimei (care a şi făcut iniţial un apel la posibilii martori ai evenimentului, pentru găsirea agresorului), tânărul rănit a fost supus unei operaţii chirurgicale în cursul serii de luni.

UPDATE: 

Potrivit portalului instanțelor de judecată, agresorul se numește Daniel Leuce și a fost arestat, miercuri, pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată „în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu procurorul”.