Un nou scandal legat de violenţa poliţiştilor bihoreni devine viral pe internet. Doi agenţi de poliţie sunt acuzaţi de "cruzime fără margini la Oradea, în ajun de Sfintele Paşti" faţă de un tânăr cu scuter pe care l-au oprit pe strada Principatelor Unite, în apropierea sucursalei BancPost, la doi paşi de Primăria Oradea.

Martorii spun că tânărul, pe numele său Dios Carol Robert, mai fusese oprit odată în trafic de acceaşi patrulă în zona Piaţa Unirii, pe motiv că nu purta cască, scrie ExclusiveNews.ro.

De pe celălalt mal al Crişului, un martor a filmat întreaca scenă. Pe imagini se poate vedea clar cum cei doi poliţişti îl lovesc în mod repetat pe tânărul de 24 de ani, în timp ce era încătuşat şi trântit la pământ, toate astea întâmplându-se în plină zi, chiar sub ochii trecătorilor.

După ce i-au aplicat în mod repetat lovituri în zona genitală şi a ficatului, poliţiştii i-au dat tânărului şi cu spray paralizant în faţă. Cei doi poliţişti nu s-au lăsat înduplecaţi de lacrimile tânărului care îi implora să nu îl mai lovească şi să îl lase să plece, arată site-ul citat.

În imagini se poate vedea faţa tânărului bătut cu bestialitate cât şi a celor doi poliţişti agresori, astfel că aceştia pot fi identificaţi fără probleme.

La sesizarea site-ului care a făcut pubic filmul primit joi seara, Poliţia Bihor a confirmat, vineri, că a demarat o anchetă în cazul celor doi poliţişti. Purtătorul de cuvânt al IJP Bihor, Alina Dinu, a declarat că au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul Direcţiei de Inspecţie Internă pentru a analiza imaginile şi să identifice pe cei doi poliţişti, pentru a stabili circumstanţele în care s-au produs acele incidente.

Purtătorul de cuvânt a precizat şi că există deschis pe rolul instanţelor un dosar penal pe numele celor doi poliţişti, ca urmare a plângerii depuse de către tânărul bătut cu bestialitate. Cu toate acestea, despre incident nu s-a aflat nimic până acum, la apariţia imaginilor filmate.

Tânărul este angajat al operatorului licenţiat de salubritate RER Ecologic Service, iar de la data incidentului este în concediu medical.

UPDATE:

După apariţia imaginilor pe www.eBihoreanul.ro, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor a dat, vineri, un nou comunicat în care precizează că tânărul agresat a depus, pe 10 mai, o plângere penală împotriva celor doi poliţişti, pentru purtare abuzivă, la Biroul de Control Intern din cadrul IPJ, plângere declinată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

"În paralel, conducerea IPJ Bihor a dispus cercetarea prealabilă a celor doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, urmând ca, la finalizarea acesteia, să fie luate măsuri legale în consecinţă", arată documentul citat.

Pe de altă parte, reprezentanţii Poliţiei se arată însă deschişi aplicării forţei în misiuni, atunci când aceasta este necesară. "Conducerea IPJ Bihor încurajează fermitatea în aplicarea legii, însă nu este de acord cu folosirea forţei în afara procedurilor de lucru", spune comunicatul.