Alianţa USR-PLUS a propus-o, miercuri, pe Ioana Mihăilă pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, portofoliu care îi revine alianţei în coaliţia de guvernare. Orădeanca îi va lua locul, astfel, lui Vlad Voiculescu, care a fost demis de premierul Florin Cîţu.

Dacă va fi numită, Ioana Mihăilă va fi cel de-al 4-lea ministru al Sănătăţii provenit din Bihor, după Ritli Ladislau, Cseke Attila, ambii susţinuţi de UDMR, respectiv Florian Bodog, propulsat de PSD.

"Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic şi cunosc îndeaproape care este situaţia din spitale şi cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluţii ferme şi clare şi asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister - să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat", a transmis, printr-un comunicat, doctoriţa Ioana Mihăilă.

"Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu şi a medicinei de familie, precum şi alocarea finanţărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esenţial al mandatului meu", a mai subliniat ea.

De profesie medic endocrinolog, Mihăilă a fost cooptată, la începutul anului 2021, ca secretar de stat în echipa ministrului Vlad Voiculescu în urma unei competiţii interne în USR-PLUS.

Demiterea lui Vlad Voiculescu a provocat o criză în alianţa de guvernare formată PNL, USR-PLUS, UDMR, depăşită însă marţi seara, după două zile de discuţii prin semnarea unui acord adiţional. Documentul prevede că premierul Florin Cîţu va informa în prealabil partidele privind revocarea unui ministru şi va iniţia astfel o dezbatere în coaliţie. 

Ioana Mihăilă s-a născut în 1980 şi este de profesie medic primar endocrinolog. În Oradea deţine o clinică de specialitate cu zeci de angajaţi. 

Absolventă a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidaţi pe ţară la examenul naţional de rezidenţiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj şi în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obţinerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din judeţul Bihor.

Din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Ioana Mihăilă a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României, se arată într-un comunicat transmis de USR-PLUS.

Ioana Mihăilă este căsătorită și are doi copii.