Orădeanul Alex Ovari a urcat din nou pe podium cu lotul național de tineret al României la pescuit la crap. Echipa tricoloră a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U22, desfășurat în Letonia, în perioada 1-4 iulie.
România a participat la competiție cu un lot format din 8 sportivi, între care și Alex Ovari, tânărul orădean despre care BIHOREANUL a scris luna trecută că fusese selecționat din nou în echipa națională.
Campionatul a durat 72 de ore, iar clasamentul s-a schimbat de mai multe ori pe parcursul concursului. Potrivit informațiilor transmise presei, România a dus lupta pentru podium în special cu Franța, care a încheiat competiția pe primul loc, și cu Lituania, clasată pe poziția a doua.

„Toți sportivii României am dat tot ce am avut mai bun până la final și ne-am străduit cu toate puterile să aducem un rezultat cât mai bun acasă”, a transmis Alex Ovari.
La final, lotul României a urcat pe podium și a adus acasă medalia de bronz mondială.

Rezultatul de luna aceasta vine după performanțele obținute în 2024, când lotul de tineret U22 al României, din care făcea parte și Alex, a câștigat titlul mondial, tot pe lacul Balote din Letonia.
„Pentru mine personal este o nouă confirmare a lucrului bine făcut. După medaliile de aur și argint aduse în 2024, acum, în 2026, reușim să aducem bronzul mondial”, a mai precizat tânărul.
Alex Ovari are 22 de ani, este subinspector de poliție penitenciară la Penitenciarul Satu Mare, iar marea lui pasiune este pescuitul sportiv.
