Orădeanul Gavriş Aurel a avut o evoluţie promiţătoare la primul său turneu de judo veterani de anul acesta, care s-a disputat în weekend, în oraşul francez Lille. Acesta a ocupat locul 5 la turneul de judo "Eurométropole Masters 2024".

Ca de obicei, turneul a reunit judoka veterani îndeosebi din ţări din vestul continentului. Gavriş a fost singurul român participant.

Primul meci l-a pierdut spre finalul timpului regulamentar, în condiţiile în care nu s-a pregătit fizic în mod deosebit pentru acest turneu.

În recalificări, Gavriş a câştigat clar, prin ippon, dar în lupta decisivă pentru medalia de bronz a fost dezavantajat de arbitri în faţa unui sportiv al gazdelor.

"În meciul pentru bronz am intrat la procedeul de uchi mata şi m-am întors bine spre el cu ouchi gari, dar i-au dat lui punctul. Oricum eu sunt mulţumit de ippon-ul pe care l-am reuşit. O greşeală de arbitraj se mai poate întâmpla. Sper să mă reîntâlnesc cu francezul şi să-l înving din nou la Europenele ce vor avea loc în Bosnia Herţegovina sau la Mondialele ce vor avea loc la Las Vegas, în SUA", a declarat Gavriş.

În altă ordine de idei, sportivii veterani de la Master Judo Club Tora Oradea şi-au reluat antrenamentele sub coordonarea sensei Aurel Pleş şi sensei Alexandru Chirilă. Potrivit acestora, sunt bineveniţi la sală şi alţi practicanţi de judo trecuţi de prima tinereţe.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!