Orădeanul Békési Csaba Lajos, actualul șef al AJOFM Bihor, a fost numit, luni, în funcția de președinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia  Consumatorilor.

Decizia a fost semnată de prim-ministrul Ilie Bolojan și a fost publicată în Monitorul Oficial, după cum anunță presa centrală.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Békési a condus Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din 2013, de pe când avea doar 33 de ani. Anterior, el ocupase funcția de șef serviciu financiar în cadrul Gărzii de Mediu Bihor.

Născut pe 10 iunie 1980, el este absolvent a două facultăţi din cadrul Universităţii din Oradea, Ştiinţe Economice şi Ştiinţe Socio-Umane. Are două masterate și este doctor în Sociologie. Békési a mai fost, între 2006 şi 2010, director adjunct al Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor. De asemenea, în trecut el a mai condus două firme, una din domeniul consultanţei, iar alta a comerţului.

La conducerea AJOFM Bihor, s-a remarcat printr-un management performant și foarte activ. În plus, Békési este și lector universitar, predând la Universitatea din Oradea, la facultățile de Științe Socio-Umane și Drept.

El este membru al PSD Bihor, partid pe lista căruia a candidat, între altele, la alegerile locale din 2024 și la Camera Deputaților. De altfel, PSD l-a și nominalizat pe orădean pentru șefia ANPC.

Békési își va prelua noua funcție începând de marți, urmând ca AJOFM Bihor să fie condusă, cel mai probabil, de directorul adjunct Adrian Morar.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!