Săptămâna trecută, în ciuda unor mici probleme care au apărut în funcţionarea atelierului mobil de protezare, tehnicianul orădean Iosif Pop a început să facă primele proteze pentru victimele cutremurului devastator din Haiti. „Primul nostru pacient a fost un tânăr care avea nevoie de proteză pentru picior de la genunchi în jos. După ce i-am pus proteza a şchiopătat puţin, dar în rest s-a vindecat", a scris orădeanul într-un e-mail trimis lui Jaco Du Plessis, preşedintele fundaţiei Theranova din Oradea.

Următorii pacienţi ai atelierului mobil trimis în Haiti de fundaţia Johhaniter din Germania au fost doi copii. Un băiat care care avea un picior amputat deasupra genunchelui şi o fetiţă de 12 ani care a avut nevoie de proteză parţială de picior. „În toate cazurile, amputările erau bine făcute de către echipa medicală cubaneză", a scris tehnicianul.

Iosif lucrează la atelierul mobil împreună cu un tehnician al fundaţiei germane. Aceştia locuiesc în oraşul Leogane, epicentrul cutremurului dezastruos din 12 ianuarie. „Oamenii de aici sunt foarte săraci. Şi erau aşa şi înainte de cutremur. Păcat că nu îi putem ajuta pe toţi", a mai scris Iosif.

Orădeanul a transmis acasă că pentru voluntari, condiţiile de trăit sunt destul de bune. „E ca şi cum ai merge în camping. Avem acces la duş în fiecare zi şi avem o femeie care găteşte pentru noi", conchide Pop.

Potrivit lui Jaco du Plessis, preşedintele Fundaţiei Theranova, Iosif se va întoarce în România în cursul săptămânii viitoare şi va fi înlocuit de un alt inginer, Valentin Tocuţ.

„Este bine pentru că Iosif a pregătit terenul pentru plecarea lui Vali. El acum se pregăteşte şi va porni din Oradea probabil duminică. Va trece prin Berlin, pe la sediul fundaţiei Johhaniter", a declarat pentru BIHOREANUL, Jaco du Plessis.

Parte din costurile călătoriei celui de-al doilea tehnician, Valentin Tocuţ, au fost finanţate de Consiliul Local Oradea care a acordat fundaţiei Theranova o donaţie de 1.500 euro în cadrul şedinţei din 12 februarie.