Orădeanul David Ciente este unul dintre compozitorii piesei "Ring", de pe cel mai nou album al Selenei Gomez. Acesta a mai avut şi alte colaborări internaţionale, cu artişti precum Alicia Keys şi Adam Lambert, şi a compus unele dintre cele mai cunoscute hituri ale cântăreţei Inna. 

Într-un interviu acordat jurnaliştilor de la ProTv.ro, orădeanul recunoaşte că şi-a dorit dintotdeauna să ajungă să facă muzică în Statele Unite ale Americii, însă a ştiut că, pentru a ajunge până acolo, e nevoie de multă muncă.

"Pentru alţii poate e mai uşor, dar mie mi-au trebuit ani de muncă (mai precis 5-6 ani) să pot să mă gândesc măcar la asemenea scenarii. Poţi să baţi literalmente la uşa cuiva de peste ocean, dar «Cine eşti tu?», «Cine şi ce te recomandă?». Într-un fel, e de înţeles. Cine ştie, probabil eşti al 53-lea apărut în faţa acelei uşi în ziua respectivă. Uite aşa, drumul meu s-a intersectat cu al lui Ştefan Lucian, managerul Global Records, cu care am început o colaborare ce se arată a fi lungă. El a fost omul care, după ce s-a conectat cu muzica pe care o fac, m-a recomandat în State unor mai vechi colaboratori, printre care şi Breyan Isaac, unul din cei cu care am compus piesa Ring a Selenei Gomez", a explicat orădeanul în interviul citat.

Ciente a lucrat cu mai mulţi compozitori pentru piesa "Ring". Melodia, care încă nu are videoclip dar apare pe YouTube cu versuri, a strâns, până acum, aproape 3 milioane de vizualizări.

Întrebat de jurnalişti ce înseamnă pentru el această colaborare, David Ciente a răspuns că e "dovada că nu există limite, doar dacă ţi le impui". "Cu cât îţi concentrezi mai mult acţiunile înspre un scop clar, bine stabilit şi asumat, indiferent de obstacole, cu atât te apropii de ceea ce ai vizualizat, până când ajungi la destinaţia propusă. E o învăţătură cu care voi rămâne toată viaţa, şi chiar mă va ajuta mult, îmi va da curaj să îmi creez tot felul de alte scopuri şi visuri, pe care să le materializez", a mai spus Ciente.

În cadrul interviului, tânărul (foto centru) a mai vorbit şi despre colaborarea cu Inna, orădeanul ocupându-se de orchestraţia şi producţia melodiilor "Ra", "Nirvana", "Ruleta" şi "Gimme Gimme". Acesta a lăudat-o pe frumoasa artistă pentru caracterul său, spunând că Inna nu uită "dacă mişti un deget pentru ea".

El a mai spus şi că lucrează cu mulţi oameni de la Global Records, însă când vine acasă, la Oradea, îi place să muncească singur pentru că, astfel, se relaxează.

David Ciente nu este la singura colaborare internaţională. "Au fost şi artişti mai mari cu care am lucrat, am prins o sesiune cu Alicia Keys, în New York. Am avut sesiune cu Adam Lambert, dacă se numără printre cei pe care îi cunoaşteţi. Foarte tare omu', foarte mişto voce", a mai adăugat Ciente în interviu.

Orădeanul a studiat la Conservatorul la Bucureşti şi a făcut parte din trupa Electric Fence, care, în 2013, s-a clasat pe locul al doilea în finala naţională a Eurovision. Trupa lui a fost învinsă atunci de Mandinga, cu melodia "Zaleilah".