La întrecerile Campionatelor Naţionale de lupte greco-romane pentru juniori II, desfăşurate la Piatra Neamţ, Oradea a participat cu 7 sportivi, pregătiţi de profesorul Nelu Pop, de la Clubul Sportiv Şcolar LPS Bihorul.

Cel care s-a descurcat cel mai bine a fost Iulian Ciuta, care în limitele categoriei 46 kg, a prins o zi de excepţie şi şi-a întrecut toţi adversarii iviţi în cale, reuşind, astfel, să intre în posesia titlului naţional. În finală, Iulian l-a învins în două reprize pe un reprezentant al Bacăului, care în urmă cu două săptămâni îi furase titlul de campion naţional şcolar. Astfel, sportivul orădean şi-a luat de această dată revanşa.

Dintre ceilalţi luptători ai LPS-ului, participanţi la Piatra Neamţ, au mai ocupat locuri fruntaşe Răzvan Creţu, la 100 kg, pozitiţia a cincea, respectiv Paul Buzaş, la 58 kg, poziţia a şaptea.

Ca urmare a faptului că a devenit campion naţional, Iulian Ciuta şi-a obţinut dreptul de a participa la Campionatul European în luna iulie. Însă federaţia nu-i dă niciun ban pentru a putea participa, nici măcar cheltuielile cu pregătirea centralizată, astfel că se reduc considerabil şansele sportivului orădean de a participa la competiţia continentală.

"800 de euro ne costă cantonamentul care ar urma să aibă loc la Piatra Neamţ, iar 28 de milioane de lei participarea la Europene. Să vedem dacă vom putea face rost de aceşti bani", a declarat antrenorul Nelu Pop.