Atacantul orădean Claudiu Keseru, în vârstă de 26 de ani, a primit, joi, trofeul pentru cel mai bun jucător din liga a doua franceză, în luna ianuarie. Premiul a fost oferit de Uniunea Naţională a Fotbaliştilor Profesionişti din Franţa împreună cu postul RTL şi revista France Footbal.

Fotbalistul orădean a marcat de două ori luna trecută pentru echipa Angers SCO, aflată pe locul 5 în campionat. În acest sezon, însă, atacantul a reuşit să înscrie de 12 ori, evoluând în 22 de partide. Reuşitele sale l-au plasat pe locul al patrulea în clasamentul golgheterilor.

Nu este pentru prima oară când evoluţia fotbalistului orădean este premiată, Keseru fiind distins cu troferul pentru fotbalistul lunii şi în aprilie 2008, martie 2009 şi aprilie 2010.