Mihai Jurca, directorul executiv al Visit Oradea – asociaţia din subordinea Primăriei care are misiunea de a dezvolta turismul în oraş şi de a organiza evenimentele publice – a fost ales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Destinaţiilor Turistice din România, care reuneşte reprezentanţi ai celor mai importante astfel de destinaţii din ţară.

Organizaţia a fost cunoscută până acum cu numele de Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din România.

"În următoarele luni ne propunem să consolidăm şi unificăm viziunea federaţiei pentru a putea întra în dialog cu parteneri naţionali şi cu administraţia centrală, pentru a promova şi susţine conceptul de organizaţii de management a destinaţiei, ca motor de dezvoltare a unor destinaţii şi oferte turistice relevante, cu scopul de a dezvolta oferta turistică naţională şi de a creşte numărul de turişti din destinaţiile româneşti", a transmis, miercuri, printr-un comunicat, Mihai Jurca.

El a mai precizat că pandemia "a atras atenţia asupra nevoii unor destinaţii turistice solide şi flexibile care să se poată adapta unei pieţe în continuă schimbare şi de asemenea nevoia unui parteneriat solid între administraţia publică şi industria ospitalităţii".

"Consider că doar în această formulă de parteneriat, bazată pe drepturi egale, putem depăşi aceste momente dificile şi să recuperăm pierderile mari ale industriei şi implicit ale destinaţiilor. Susţinem un parteneriat bazat pe aceleaşi principii şi la nivel naţional pentru a dezvolta şi promova destinaţia România. Federaţia va contribui la dezvoltarea destinaţiilor turistice româneşti prin expertiza şi experienţa mare a membrilor acesteia şi rămâne un partener serios şi deschis pentru guvern în demersul dezvoltării turismului naţional şi a destinaţiei România", a încheiat noul preşedinte al Federaţiei Destinaţiilor Turistice din România.

El a preluat funcţia de la Corina Martin. "Predau astăzi ştafeta la conducerea FAPT, după un parcurs de 12 ani şi, aşa cum mi-am dorit, transfer misiunea de conducere către o destinaţie foarte bine organizată şi promovată - Oradea, şi către un Consiliu Director în care îmi pun toată încrederea că va continua sa dezvolte parteneriatul public-privat în turismul românesc, prin constituirea de noi organizaţii de management de destinaţie", a transmis aceasta.

Vicepreşedinţii organizaţiei sunt Alin Chipăilă (Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu) şi Adrian Voican (Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova).

Din Consiliul Director al federaţiei fac parte Alina Szasz (Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Braşov), Cătălin Ţibuleac (Asociaţia de Management a Destinaţiei Turistice Delta Dunării), Lăcrămioara Beilic (Asociaţia pentru Turism Bucovina), Róbert Grüman (Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Covasna), Voican Adrian (Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova), Chipăilă Alin (Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu) şi Mihai Jurca (Asociaţia pentru promovarea Turismului din Oradea şi regiune).

Primăria Oradea a înfiinţat în toamna anului 2014 Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, iar de atunci organizaţia este condusă de Mihai Jurca, cel care a coordonat atragerea, prin diverse campanii, a turiştilor din România şi din Europa în oraşul de pe Crişul Repede. De asemenea, a schimbat "faţa" mai multor evenimente mari ale Oradiei, introducând şi altele noi în calendarul local, cum ar fi Oradea Summer Film, Festivalul Medieval sau European Music Open.