Luna aceasta, 15 orădeni au fost amendaţi de Poliţia Locală pentru că au aruncat pe străzi moloz sau resturi mai mici, precum chiştoace de ţigări, pungi, peturi, coji de seminţe.

Potrivit unui comunicat de presă al municipalităţii, în total, cei 15 au încasat amenzi de 3.000 de lei.

“În următoarea perioadă, poliţiştii locali vor demara o acţiune de verificare şi sancţionare a persoanelor fizice și juridice din municipiul Oradea care nu deţin contract de salubritate cu operatorul licenţiat”, avertizează Poliţia Locală.

Totodată, poliţiştii le reamintesc orădenilor că pot face sesizări pe probleme ce ţin de activitatea lor la numărul de dispecerat 0259.969.