Agenţii Poliţiei Locale au făcut, în luna ianuarie, mai multe pânde pentru a prinde în flagrant orădenii care "sluţesc" aspectul oraşului, abandonând clandestin gunoaie. Astfel, poliţiştii au prins 17 indivizi care depozitau moloz pe domeniul public, mai precis pe străzile Meiului, Bihorului, Industriei, Ioan Alexi şi C. Baba.

Toţi orădenii prinşi au fost amendaţi conform Hotărârii Consiliului Local 725 din 2006, totalul sancţiunilor ridicându-se la 21.300 lei. De asemenea, vinovaţii au fost obligaţi şi să transporte deşeurile pe care voiau să le abandoneze la halda Eco Bihor.

Tot luna trecută, poliţiştii locali au surprins opt persoane în timp ce aruncau pe domeniul public diverse resturi: chiştoace de ţigări, pungi goale, PET-uri, coji de seminţe. Şi aceştia au fost sancţionaţi pecuniar, cumulul amenzilor fiind de 9.500 lei.

lte 28 de persoane au primit avertismente pentru fapte similare comise. Orice orădean poate sesiza nereguli din oraş la dispeceratul Poliţiei Locale, 0259-969.