Din cei 2100 de participanţi asumaţi pe Facebook, nici o zecime nu s-au strâns sâmbătă la protestul organizat pe Corso, pentru tăierile ilegale de arbori. Un număr de 130 de orădeni au ieşit în stradă pentru a manifesta pentru salvarea pădurilor.

Manifestarea s-a derulat în zona grupului statuar al poeţilor maghiari. Iniţiată de tânărul orădean Ovidiu Drobotă, acţiunea a reunit şi feţe cunoscute, precum biologul Ana Marosy, cât şi protestatari mai vechi, cum ar fi cei pentru interzicerea exploatărilor cu cianuri la Roşia Montană sau chiar participanţi la mitingul împotriva eutanasierii câinilor, petrecut cu câteva ore înainte.

"Se pare că doar atâţia orădeni cu spirit civic avem", a spus un participant cam dezamăgit de prezenţă, în vreme ce o tânără, trecând prin zonă, i s-a adresat unui protestatar: "Respect maxim pentru voi!".

Totuşi, înarmaţi cu steaguri şi cu pancarte, protestatarii au strigat, uneori mai timizi, mesaje împotriva exploatărilor lemnoase. "Când pădurea va-nverzi, România va-nflori", "Azi protestăm, măşti să nu purtăm", "Apa, spirit şi natură, nu tăiem fără măsură", "România nu uita, pădurea e-n grija ta" - au fost câteva dintre sloganuri.

Inedit a fost momentul în care, văzându-i pe protestatari că tac, un copil care ţinea în mâini un banner pe care scria "Nu ne tăiaţi viitorul", a început să strige acelaşi mesaj, determinându-i pe adulţi să îl urmeze.

Protestul s-a încheiat după aproximativ oră. În esenţă, participanţii au revendicat adoptarea de urgenţă a noului Cod Slvic, controale amănunţite la firmele de exploatare a lemnului, anchetarea penală a celor care au defrişat masiv pădurile din România în ultimii 25 de ani şi stoparea tăierilor ileale de păduri printr-o aplicare reală a legii şi prin îmbunătăţirea programului "Radarul pădurilor", dar şi respingerea amendamentelor dorite de firma austriacă Holzindustrie Schweighofer la Codul Silvic.

Protestele vin în contextul în care, la începutul săptămânii, Senatul a respins solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Silvic care prevede, între altele, eliminarea posibilităţii ca o firmă sau un grup de firme să deţină monopolul exploatării şi procesării masei lemnoase din România. Organizaţia de mediu Environmental Investigation Agency (EIA) a dat publicităţii o filmare care prezintă conducerea companiei austriece Holzindustrie Schweighofer România, cel mai mare procesator de masă lemnoasă din ţară, acceptând cu bună ştiinţă şi recompensând lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie.