Una dintre perechile orădene va părăsi săptămâna viitoare concursul "Dansez pentru tine", difuzat de Pro TV.

La finalul show-ului de vineri, în care a fost sărbătorită cea de-a 100-a ediţie a emisiunii, Carol Şoldea şi Bianca Drăguşanu, respectiv Attila Hainer şi Nicoleta Luciu au ajuns la duel, cumulând cele mai mici note din concurs, pentru dansurile populare, respectiv pentru reeditarea unor dansuri din sezoanele trecute.

Carol şi Bianca au fost salvaţi în ediţia de vineri de telespectatori, care i-au votat pentru a rămâne în concurs în detrimentul perechii formate din Andreea Preda şi Marian Drăgulescu. Dacă cei doi ştiau deja că au şanse să ajungă din nou la duel, Nicoleta şi Attila au făcut şi vineri dansuri care au reuşit să impresioneze şi chiar au obţinut prima notă de 10 din acest sezon, de la Beatrice Rancea, pentru un dans ţigănesc, executat cu pasiune. Fanii perechilor pot să voteze deja prin SMS echipa preferată.

olivia steer la dansez pentru tine.jpgÎn cadrul show-ului aniversar, Pro TV a invitat numeroşi foşti concurenţi care au executat dansuri demonstrative. Un moment inedit a fost cel în care orădeanca Olivia Steer (foto), prima co-prezentatoare a emisiunii, a dansat un tango argentinian alături de dansatorul Marian Chirazi pentru un caz umanitar, al unui tânăr care a crescut fără părinţi şi a căzut în patima drogurilor. Cristian încearcă acum să-şi refacă viaţa şi a primit din partea sponsorilor emisiunii un CEC în valoare de 3.000 de euro.

"Vreau să vă mulţumesc pentru ocazia din această seară de a dansa pentru un caz umanitar. De acum încolo nu mai am scăpare, mă apuc de dans serios", i-a mărturisit lui Ştefan Bănică Olivia Steer, care prezintă acum emisiunea "Doamne de poveste", la Acasă TV.