Soliştii Carmela Apollonio, Angelo Forte şi Alfio Grasso au ajuns la Oradea, unde vineri vor cânta în spectacolul de operă "Aida", de Giuseppe Verdi. Alături de Ioan Vrăşmaş, preşedintele Asociaţiei Opera Vox, care va interpreta şi el un rol în spectacol, şi de managerul Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, aceştia au susţinut, miercuri, o conferinţă de presă.

Solista din rolul principal, soprana Carmela Apollonio, care are în spate o carieră impresionantă, cântând pe scene importante ale lumii, inclusiv pe cea a teatrului Scala din Milano, a subliniat faptul că "Aida" este o operă monumentală, un rol "magic", care aduce mereu provocări noi. Aflată la prima reprezentaţie în Oradea şi, de altfel, şi în România, Carmela Apollonio, a declarat că Teatrul Regina Maria denotă eleganţă şi clasă.

Baritonul Alfio Grasso şi tenorul Angelo Forte s-au declarat, la rândul lor, încântaţi că se află la Oradea, ultimul pentru prima dată. Întrebat cum este că schimbi scene mari cu una cum este cea a Teatrului Regina Maria, tenorul Angelo Forte a subliniat faptul că "arta este aceeaşi pretutindeni, că se face pe scene mari sau pe scene mai mici".

Drama romantică "Aida" este programată vineri seară, de la ora 19, însă, potrivit organizatorilor, biletele, cu preţuri cuprinse între 20 şi 60 lei, s-au epuizat deja. Este pentru prima dată când Teatrul Regina Maria co-produce un spectacol de operă.

Tt miercuri, conducerea Teatrului Regina Maria, alături de protagonişti - Ioana Dragoş Gajdo, Corina Cernea, Petre Ghimbăşan şi Şerban Borda - a prezentat cea de-a doua premieră a gazdelor din cadrul Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, comedia cu accente dramatice "Cancun", programată joi seară de la ora 19.

"Prieteni de-o viaţă, Reme, Vicente, Laura şi Pablo (două cupluri căsătorite de mai bine de 20 de ani) decid să-şi petreacă vacanţa de vară în frumoasa staţiune Cancun din Mexic. Într-o noapte, după câteva pahare în plus şi discuţii interminabile, Reme le mărturiseşte prietenilor săi că vieţile lor ar fi putut fi altfel... cu totul altfel! În dimineaţa următoare, realitatea e una cu totul diferită de cea din seara precedentă - toate reperele din viaţa lui Reme se schimbă. O comedie agilă şi distractivă despre cum ar fi putut fi viaţa... un joc de-a ce-ar fi fost dacă...", spun reprezentaţii Teatrului Regina Maria.

Spectacolul este primul montat la Oradea de regizorul Theodor Cristian Popescu, care, de altfel, are patru reprezentanţii înscrise în FITO 2014.

Pe de altă parte, la conferinţa de presă de joi a fost prezent şi directorul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Horvath Leonard Artur, care, prin instituţia pe care o conduce, a finanţat cu 80.000 de lei un proiect al FITO 2014 de a promova tinerii artişti. Acesta s-a declarat mulţumit de felul în care a fost organizat festivalul şi a încurajat conducerea Teatrului Regina Maria să depună spre finanţare un proiect similar şi anul viitor.

Citeşte pe aceeaşi temă: Dublu cadou: Vineri, orădenii pot opta între spectacolul de operă Aida şi un concert-omagiu Maria Tănase