Poloiştii orădeni de la CSM Digi şi-au încheiat parcursul din sezonul 2013-2014 cu o victorie frumoasă, obţinută sâmbătă seară în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", în cadrul etapei a X-a a grupei B din Liga Campionilor Europeni.

Jucătorii pregătiţi de antrenorul Dorin Costrăş, care recent au cucerit pentru a opta oară consecutiv titlul naţional, după ce au încheiat finala cu Steaua în doar trei jocuri, au întâlnit de această dată formaţia Spandau 04 Berlin.

Cu acest prilej, pe lână faptul că doreau să încheie cu un succes sezonul şi să se despartă de suporteri cu un rezultat bun, orădenii îşi doreau să obţină şi prima victorie din grupa principală B a Ligii Campionilor, în precedentele jocuri având acumulat un singur punct.

Partida a început de o manieră echilibrată, cu gazdele înscriind primi, prin T. Negrean, apoi oaspeţii au egalat prin M. Stamm, ambele mergând cap la cap până la finele primului sfert, când s-a consemnat scorul de 3-3.

Sfertul secund a aparţinut germanilor, care au înscris de trei ori, iar orădenii au marcat o singură dată, prin acelaşi Tibi Negrean, autorul primelor patru goluri ale CSM-ului. Astfel, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de două goluri pentru Spandau, scor 6-4.

După pauză, jucătorii antrenaţi de Dorin Costrăş au revenit mult mai motivaţi la joc şi au reuşit un forcing demn de remarcat în sfertul al III-lea, marcând de cinci ori, prin A. Creţu şi V. Cupic, de câte două ori, şi N. Diaconu, în timp ce nemţii şi-au trecut în cont doar două reuşite, prin Restovic şi Cuk. În acest fel, în pauza dinaintea ultimelor opt minute, orădenii se aflau în avantaj pe tabelă, cu scorul de 9-8.

Ultimul sfert a debutat cu golul oaspeţilor, reuşit de M. Stamm, care a restabilit egalitatea la 9, însă T. Negrean şi Kadar Kalman au marcat din nou pentru Oradea şi scorul final a devenit 11-9.

Meciul s-a încheiat cu publicul aplaudând în picioare şi felicitând întregul parcurs din actualul sezon, atât din cupele europene, cât şi din campionatul Superligii Naţionale pentru CSM Digi.


CSM Digi Oradea - Spandau 04 Berlin 11-9 (3-3, 1-3, 5-2, 2-1)

Marcatori CSM Digi: T. Negrean 5 goluri (1 din penalty), A. Creţu 2, V. Cupic 2, N. Diaconu 1 şi Kadar Kalman 1 gol.

Marcatori Spandau 04 Berlin: M. Stamm 3 goluri, M. Cuk, M. Jungling, E. Miers, M. Oeler şi M. Restovic.