În perioada 24-27 mai lotul naţional de karate tradiţional al României a participat la Campionatul European de Karate Shotokan-Fudokan pentru categoriile de cadeţi, juniori, tineret şi seniori, respectiv Cupa Europeană pentru categoriile de copii, desfăşurate în localitatea poloneză Spala.

Principalul organizator al competiţiei a fost Asociaţia Poloneză de Karate Fudokan, în colaborare cu Federaţia Mondială de Karate Tradiţional Fudokan-Shotokan, iar întrecerile au adunat la start 800 de sportivi din 15 ţări ale Europei.

Din lotul Romaniei au facut parte şi 10 sportivi bihoreni legitimaţi la cele trei cluburi de karate tradiţional din Oradea: C.S. U.A.M.T. Agora (antrenori Bernath Csaba, Câmpan Melania şi Tudorică Raul), C.S. Fudoshin (antenori Turla Mihai şi Adriana) şi C.S. Todome (antrenor Popa Alina).

Aceştia au obţinut rezultate remarcabile, numai cei de la C.S.U.A.M.T. Agora Oradea situându-se de două ori pe locul I, de trei ori pe treapta a II-a şi de două ori pe poziţia a III-a.

Astfel, locul I a fost obţinut de Kalman Szabolcs (kata individual, categoria copii 1) şi Botez Robert (kumite echipe, categoria juniori), locul II de Higyed Erik (kata individual, categoria copii 3), Luca Darius (kihon kumite, categoria copii 4) şi Bara Ionel (fuku-go individual, categoria juniori), iar locul III de Luca Darius (kata individual, categoria copii 4) şi Luca Andrei (kumite individual, categoria copii 1).

Şi sportivii clubului Todome Oradea au înregistrat rezultate demne de apreciat. Elevii antrenoarei Alina Popa au obţinut două clasări pe podium la categoria copii IV, în probele de enbu. Astfel, la enbu mixt, Privigyei Klaudia şi Darian Medeşan au obţinut medaliile de aur, devenind campioni continentali, iar acelaşi Darian Medeşan, împreună cu Patrick Borzescu s-au situat pe locul II la enbu masculin, devenind vicecampioni naţionali.

"Suntem foarte mândri de evoluţia sportivilor noştri la acest Campionat European şi sperăm ca şi pe viitor să obţină rezultate cât mai bune. Suntem fericiţi că reuşim să continuăm cu succes munca lui Sensei Vancea Pavel, cel care ne-a îndrumat în lumea karate-ului tradiţional. Chiar dacă nu mai este lângă noi, sperăm că este şi el mândru de noi. Dorim să mulţumim părinţilor sportivilor pentru eforturile deosebite pe care le-au făcut pentru participarea copiilor la această competiţie. Multumim şi firmei Fidelitas pentru sprijinul acordat", a declarat, la întoarcere, antrenoarea Melania Câmpan de la C.S. UAMT Agora Oradea.