Câteva sute de orădeni amatori de folclor s-au destins, vineri seară, sub cupola centrului comercial ERA Park.

Începând cu ora 18, pe scenă au urcat mai mulţi artişti locali, precum Antonela Ferche Buţiu, Voichiţa Mihoc şi Maria Sidea ori laureaţii concursului "Moştenitorii", de la TVR 1. Fiecare solist a fost acompaniat de orchestra Rapsodia Bihoreană, dirijată de Liviu Buţiu. De asemenea, pe scenă a urcat şi ansamblurile Feciorii Bihorului şi Vetre Bihorene.

Recitalul cel mai aşteptat de public a fost al celebrului Nicolae Furdui Iancu. Artistul de 60 de ani a cântat pentru orădeni mai multe melodii populare de petrecere. La început, publicul a aplaudat timid, însă la îndemnul dirijorului Buţiu, orădenii, cu mic cu mare, s-au ridicat de pe scaune şi au cântat şi au aplaudat pe ritmul melodiilor.

Cea mai mare parte dintre cei prezenţi la concertul care a avut intrarea liberă au fost orădeni trecuţi de prima tinereţe, care şi-au dus şi nepoţii la concert, dar în public au putut fi zăriţi şi câţiva adolescenţi iubitori de folclor.

Concertul a fost organizat de ERA Park în cadrul Târgului AgroBihor, care a debutat vineri, în parcarea centrului comercial. Aflat la a opta ediţie, târgul are standuri cu maşini agricole, legume, fructe, produse tradiţionale, miere de albine ori vinuri.