Pentru că se apropie Crăciunul, cei care au trecut miercuri seară prin Lotus Center au avut parte de un spectacol inedit.

De la ora 18, pe scena amenajată sub cupola mare a centrului comercial, copiii din grupul Vivere, condus de Valeria Mişcuţia, au interpretat atât piese din repertoriul naţional şi internaţional, cât şi colinde şi melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

În faţa orădenilor au evoluat Carla Marin, Miruna Gavriş, Horia Oniţa, Roxana Mureşan, Amalia Popa şi deja celebrul Ovidiu Lazăr, care a strâns rezultate la mai multe festivaluri naţionale şi internaţionale.

Pe scenă au păşit apoi talentatele gimnaste ale Clubului Sportiv Universitar, antrenate de Anca Sabău, care au oferit mai multe momente de gimnastică ritmică. "Scopul acestei demonstraţii a fost promovarea acestui tip de sport pe plan local", se arată într-un comunicat al Lotus Center.